Cuvântul reprezintă unitatea lexicală – unitatea de bază a vocabularului. Totalitatea unităților lexicale formează vocabularul sau lexicul limbii.
Privite ca unități lexicale, cuvintele se împart din punct de vedere al structurii în: simple – mama, masă, oraș, frumos, a merge, sus, pe, și; derivate – preșcolar, neștiutor; compuse – doisprezece, bunăvoință, dreptunghi, binefăcător, bună-credință, bun-simț, floarea-soarelui, pasărea-paradisului, redactor-șef; îmbinări stabile de cuvinte (combinații de cuvinte), dar care din punct de vedere al înțelesului se comportă “ca un singur cuvânt”.
O serie de lingviști consideră că în categoria unităților lexicale intră nu doar cuvintele simple și compuse sau locuțiunile, dar și îmbinările stabile de cuvinte (construcții complexe precum expresiile, zicătorile sau proverbele.
Din punct de vedere lexicologic, construcțiile complexe funcționează în vorbire ca entități distincte și au o structură care nu poate fi modificată, în schimb poate fi analizabilă sintactic. Modificarea componentelor acestor structuri atrage după sine anularea caracterului de unitate distinctă.
locuțiuni: de treabă, a băga de seamă, din când în când, prin urmare
expresii: se face luntre și punte, cum te văd și cum mă vezi
zicători: are zile cu carul, a dat în mintea copiilor, na-ți-o frântă că ți-am dres-o
Cuvinte vs. unități lexicale
Diferența dintre cuvinte în general și cuvinte privite ca unități lexicale poate fi înțeleasă mai bine cu ajutorul următorului exemplu.
Prin urmare, când îl rog ceva de bun-simț se face luntre și punte și mă ajută.
Dacă analizăm fraza, vom observa că este compusă din 17 cuvinte privite într-un sens general, care înseamnă:
11 unități lexicale individuale: a ajuta, bun-simț, când, ceva, de, a se face luntre și punte, îl, mă, prin urmare, a ruga, și
8 sunt cuvinte simple: când, îl, rog, ceva, de, și, mă, ajută
un cuvânt compus: bun-simț
o locuțiune: prin urmare
o expresie: a se face luntre și punte