Fonetica
Studiul sunetelor vorbite ale limbii și al modului în care acestea sunt produse și percepute.
De la fonetică la fonologie
Fonologia studiază funcționalitatea sunetelor, depășind aspectele fizice prin fonem, unitate esențială în diferențierea cuvintelor.
Sistemul de notație fonetică și fonologică
Semnele utilizate în fonetica și fonologia limbii române, pentru a reprezenta sunetele limbii în mod detaliat.
Alfabetul limbii române
Începând cu anul 1860, limba română se scrie cu alfabet latin, înlocuind alfabetul chirilic folosit până atunci, care a fost adoptat în perioada medievală.
Limba română este fonetică?
Este și nu chiar, dar tinde să respecte principiul “un sunet, o literă”, apropiindu-se treptat de acest ideal fonetic.
„[…] în fiecare limbă, numărul fonemelor nu e prea mare, el oscilează cam între 30 și 50. Din combinarea lor se creează zeci de mii și chiar sute de mii de cuvinte. […] ce complicații s-ar produce dacă fiecare cuvânt ar pretinde sunete diferite de ale celorlalte sau chiar un sunet care să nu se regăsească în celelalte cuvinte.”
– A. Graur
Fonetica și fonologia: fundamentele limbajului
Fonetica
Explorează aparatul fonoarticulator și auditiv, procesul articulării și coarticulației, precum și clasificarea sunetelor în vocale, semivocale și consoane, fiecare având trăsături specifice.
Aspecte esențiale despre fonetică
- Aparatul fonoaticulator – Produce sunete articulate prin vibrații și modificarea aerului expirat.
- Articularea – Mișcările efectuate de organele articulatorii care formează aparatul fonoarticular.
- Coarticulația – Începutul articulării unui sunet înainte ca articularea celui anterior să fi luat sfârșit.
- Aparatul auditiv – Receptează sunetele produse de aparatul fonoarticular.
- Sunetul – Cea mai mică emisiune sonoră articulată – cel mai scurt produs al vocii omenești.
- Vocalele – Sunete produse de aerul vibrant care trece liber prin canalul fonator.
- Semivocalele – Vocale scurte, rostite doar cu alte vocale, formând diftongi sau triftongi.
- Consoanele – Sunete articulate cu efort, unde aerul întâlnește obstacol și nu pot forma silabe singure.
Fonologia
Analizează fonemele, sistemele vocalic, semivocalic și consonantic, structura silabei, dar și fenomene ca diftongul, triftongul, hiatul, accentul și intonația, toate definind organizarea și funcționarea sunetelor.
Elemente fundamentale ale fonologiei
- Fonemul – Unitate sonoră indivizibilă, esențială pentru diferențierea unui cuvânt de altul.
- Sistemul vocalic – Sistemul limbii române include 7 vocale, distinse prin trăsături distinctive.
- Sistemul semivocalic – Limbajul românesc cuprinde 4 semivocale, diferențiate prin trăsături specifice.
- Sistemul consonantic – Limba română are 22 de consoane, fiecare definită de trăsături distinctive.
- Silaba – Unitatea fonologică formată dintr-o grupare de foneme, superioară fonemului.
- Diftongul – Segment vocalic complex alcătuit dintr-o vocală și o semivocală.
- Triftongul – Segment vocalic complex alcătuit dintr-o vocală și două semivocale.
- Hiatul – Întâlnirea a două vocale care aparțin unor silabe diferite, din același cuvânt sau altele.
- Accentul – Rostirea mai intensă a unei silabe în raport cu cele învecinate.
- Intonația – Schimbarea tonului pe parcursul unui enunț, marcând sensul sau expresivitatea.
Ortografie și ortoepie
Ortografia reglementează scrierea corectă, iar ortoepia stabilește pronunțarea corectă, impunând standardele limbii literare cultivate, esențiale pentru o comunicare clară și unitară.
Detalii esențiale despre ortografie și ortoepie
- Litera – fonem – În limba română, sunetele sunt reprezentate în scris prin litere, conform principiului “o literă pentru un sunet”.
- Alfabetul – Alfabetul limbii române include 31 de litere, fiecare cu pereche mică și mare.
- Principii ortografice – Bazele teoretice ale ortografiei și ortoepiei stabilesc regulile scrierii și pronunțării corecte.
- Norme ortografice – Reguli scrise și pronunțate pentru o exprimare unitară, clară și cultivată.
- Semne ortografice – Simboluri care indică aplicarea normelor ortografice în scris.
- Apostroful – marchează înlăturarea întâmplătoare a unor sunete sau silabe
- Cratima – indică pronunțarea, scrierea împreună și despărțirea în silabe
- Punctul – folosit pentru abrevierile formate din inițialele cuvintelor
- Bara oblică – utilizată în abrevierea unor formule distributive
- Linia de pauză – întâlnită în scrierea unor cuvinte compuse
Știați că?
Vocalele ă și î, specifice românei
Sistemul vocalic al limbii române diferă de inventarul vocalic al latinei dunărene prin vocalele ă și î. Ele reprezintă o particularitate a limbii române. Vocala î, specifică românei, a apărut după perioada românei comune.
Dentală cu origini vechi, în substrat
Mulţi lingviști susţin ipoteza că ș în română se datorează substratului traco-dac. Emil Petrovici a arătat că palatalizarea lui s, dar şi a celorlalte dentale, a fost favorizată de acţiunea substratului. Mureș, Criș, Someș, Argeș sunt redate de autorii antici cu grafii oscilante.
Prima carte românească cu alfabet latin
În 1570 a apărut la Cluj, în tipografia lui Heltai, o Carte de cântece românească, scrisă cu alfabet latin și ortografie maghiară. Cartea este cunoscuta și sub denumirea de Fragmentul Todorescu.