Tema

Tema reprezintă partea cuvântului comună întregii flexiuni a acestuia, adică partea care nu se schimbă în timpul flexiunii și este formată obligatoriu dintr-o rădăcină și cel puțin un sufix sau prefix.

Tema poate să coincidă cu rădăcina (radicalul) sau poate să fie formată din rădăcină și prefix sau sufix.

  • tema coincide cu radicalul: casă, case (cas-)
  • tema nu coincide cu radicalul și este formată din prefix + radical: descrie (de+ scri-), dezbate (dez+ bat-), descânta (des- cânt)
  • tema nu coincide cu radicalul și este formată din radical + sufix: greșeală (greș- +eală), copilandru (copil+ -andru)
  • tema nu coincide cu radicalul și este formată din prefix + radical + sufix: descriere (de- scri+ -ere)

La temă poate fi adăugat un sufix sau prefix, chiar și atunci când deja este formată cu ajutorul unui sufix sau prefix: bunicstrăbunic: tema bunic (formată din rădăcina bun- + sufixul -ic) + prefixul stră- rezultă stră bunic

Rădăcină versus temă

Deosebirea dintre temă și rădăcină constă în faptul că rădăcina este neanalizabilă, constituie elementul comun pentru întreaga familie de cuvinte și păstrează sensul lexical. În schimb, tema este analizabilă și constituie elementul comun numai pentru formele unuia și aceluiași cuvânt.

Clasificarea temelor lexicale

În funcție de partea de vorbire de la care pornește derivarea, temele lexicale pot fi verbale sau nominale, iar cele nominale se împart în substantivale și adjectivale.

adjectivul înfloritor – format de la tema verbală înflori + sufixul -tor
substantivul bucătăreasă – format de la tema nominală (substantivală) bucătar + sufixul -easă
substantivul fermecătoreasă – format de la tema nominală (adjectivală) fermecător + sufixul -easă