Onomasiologia studiază procesul de numire a obiectelor, fenomenelor sau ideilor din realitate, concentrându-se pe identificarea regulilor și legităților care determină modul în care acestea primesc denumiri.
Deoarece studiază sensul cuvintelor, onomasiologia este adesea asociată cu semantica, fiind considerată o ramură a acesteia. Totuși, cele două discipline au perspective diferite. Semantica analizează sensul cuvintelor, categoriile semantice, schimbările de sens și cauzele acestor schimbări. Onomasiologia, în schimb, investighează modul în care un concept, o idee sau un obiect este denumit într-o limbă, studiind procesul dinspre concept spre cuvânt, și nu invers.
Onomasiologia este preocupată în primul rând de gruparea vocabularului în funcție de ceea ce exprimă cuvintele, în funcție de experiențele vorbitorilor limbii. Cercetările în onomasiologie pornesc de la o noțiune, analizând denumirile acesteia (sinonime, antonime, expresii etc.) și extinzându-se la noțiuni înrudite, pentru a cuprinde întregul univers extralingvistic reprezentat de vocabularul unei limbi.
Conceptul de bază cu care lucrează onomasiologia este câmpul lexical sau câmpul lexico-semantic, deși există autori care diferențiază noțiunile de câmp lexical și câmp semantic. (câmpul semantic -se referă la sensurile și raporturile semantice ale unui cuvânt).
Această disciplină are aplicații importante în geografia lingvistică unde este utilizată pentru întocmirea atlaselor lingvistice – lucrări care prezintă distribuția cuvintelor și a variantelor lor pe diferite teritorii. În limba română, un astfel de atlas este Atlasului lingvistic român, coordonat de Sextil Pușcariu, care a furnizat materiale valoroase pentru studii onomasiologice renumite, precum câmpurile despre cal, casă sau copil. Ulterior, au fost realizate cercetări similare privind verbele de mișcare, gradele de rudenie, culorile, denumirile locuinței, instituțiilor și terminologia etnobotanică.
Clasificarea întregului vocabular pe astfel de criterii este complexă și adesea subiectivă, riscurile principale fiind excluderea unor cuvinte sau includerea lor în mai multe câmpuri. Seriile analogice, care pot ajunge la sute sau chiar mii de termeni în dicționarele detaliate, includ antonime, hiponime, derivate și compuse ale termenului-pivot, formând grupuri extinse de cuvinte.
De exemplu, din seria cuvântului curaj putem selecta:
Substantive – curaj, îndrăzneală, cutezanță, neînfricare, bărbăție, spirit de sacrificiu, fermitate, erou, voinic, șoim, leu
Adjective – curajos, îndrăzneț, temerar, fără frică, tare de înger, vitejesc, neclintit
Verbe – a fi curajos, a face vitejii, a îndrăzni, a brava, a-și risca viața, a îmbărbăta, a da curaj
Adverbe – vitejește, voinicește, cu curaj, fără frică, eroic, ca un tigru
Eufemizarea
Unii lingviști includ în domeniul onomasiologiei studierea fenomenelor de înlocuire a numelor unor obiecte prin formule eufemistice sau prin interdicții de vocabular (tabu). Eufemizarea urmărește evitarea exprimării directe a unor sensuri peiorative sau degradante, mai ales în contexte referitoare la persoane apropiate.
bețiv este înlocuit cu vesel, obosit
prost devine naiv, credul
fricos este substituit cu prudent, precaut
bătrân este înlocuit cu ajuns la maturitate deplină
De asemenea, termenii asociați cu boli grave, moartea sau noțiuni obscene sunt frecvent înlocuiți cu eufemisme.
în loc de a muri se poate spune a se stinge din viață, a se pierde, a pieri, a-și da sufletul, a sucomba, a se petrece, a părăsi lumea aceasta, a pleca dintre noi
Tabuizarea
Tabuizarea este un fenomen mai radical decât eufemizarea, constând în interdicția de a folosi anumite cuvinte, bazată pe credința că rostirea lor ar putea atrage spiritele rele. În limba română, acest fenomen este rar întâlnit. Spre exemplu:
fulgerul este denumit alternativ scăpărat, scăpărare, scapăr
lupul este numit fiară, dihanie, spurc
dracul are numeroși înlocuitori, precum diavol, necuratul, naiba, încornoratul, satana, aghiuță, spurcatul, împelițatul, cel-de-pe comoară, ucigă-l-crucea, cel-din-lac