Evoluția semantică

Evoluția semantică are în vedera schimbările care au loc la nivelul sensului unor cuvinte. Aceste schimbări sunt variate și realizează prin mijloace precum: expansiunea, restrângerea, degradarea, învechirea, polarizarea.

Expansiunea sensului

Prin expansiunea sensului se înțelege procesul prin care are loc lărgirea sferei unui sens particular la un sens general.

lat. passer “vrabie” – rom. pasăre “clasă de vertebrate”

Restrângerea sensului

Restrângerea sensului este procesul invers expansiunii și care constă în reducerea sferei sensului general la un sens particular.

dihanie “toate ființele vii” – dihanie “animal sălbatic”

Degradarea sensului

Degradarea sensului reprezintă înlocuirea sensului vechi cu unul nou, dar inferior calitativ primului sens.

mitocan “locuitorul mitocului «mănăstire»” – mitocan “om fără maniere”

Înnobilarea sensului

Prin înnobilarea sensului este înțeleasă înlocuirea unui sens vechi cu altul nou, dar superior calitativ primului sens

războinic “hoț, ucigaș” – războinic “luptător, viteaz”

Abstractizarea sau concretizarea sensului

Abstractizarea sau concretizarea sensului are în vedere evoluția sensului de la concret la abstract și respectiv de la abstract la concret.

lat. pensume “greutate cântărită” – rom. păs supărare, necaz
intrare “acțiune de a intra” – intrare “loc de acces”

Învechirea unui sens

Învechirea unuia dintre sensurile unui cuvânt este urmată de ieșirea acestuia din uz și intrarea lui în vocabularul pasiv.

limbă “popor”, a avea cuvânt “a avea dreptate”

Transferul între sensul propriu și sensul figurat

apus “asfințirea unui astru” – apus “declin”

Polarizarea sensului

Prin polarizarea sensului se înțelege apariția a două sensuri opuse în același cuvânt.

în urma “în spate” – în urma “mai târziu”

Înlocuirea sensului învechit cu unul nou

mișel “sărac, sărman; fricos, laș” – mișel josnic, ticălos