Terminologia

Terminologia, deși este un domeniu interdisciplinar, se bazează în esență pe semantică și lingvistică, dar a evoluat în special în sfera tehnico-științifică. Metodele folosite sunt asemănătoare cu ale onomasiologiei. Terminologia delimitează conceptul științific, iar apoi este cercetat felul în care este denumit.

În ciuda apartenenței sale la lingvistică, terminologia se distinge de aceasta din punct de vedere teoretic și practic, având scopul de a conceptualiza obiectele de studiu ale diferitelor discipline.

I. Coteanu definește terminologia ca fiind totalitatea cuvintelor speciale folosite în științe, artă, cercetare și, în general, în toate profesiunile. El menționează că activitatea terminologică se poate realiza doar prin colaborarea între lingviști și specialiștii din domeniul asupra căruia se apleacă terminologia la un moment dat.

Termenii studiați de această disciplină sunt convenționali și pot fi fie cuvinte existente, dar cu semnificații speciale, fie neologisme create de specialiști. Terminologiile au particularități față de vocabularul uzual, fiind relativ închise și având sisteme proprii de formare a termenilor, deciziile fiind luate prin consens.

În ceea ce privește conceptul de terminologie, el poate fi înțeles în două sensuri: ca disciplină interdisciplinară care se ocupă de unitățile lexicale din știință și tehnică, și ca ansamblu de termeni specifici folosiți într-un domeniu de activitate pentru a transmite cunoștințe. Rolul terminologiei este de a rezolva problemele legate de schimbările din sistemul științific, inclusiv prin adaptarea denumirilor la noile descoperiri și teorii.

Spre exemplu, în fizică, conceptul de forță nu se referă doar la puterea de acțiune fizică sau psihică a unei persoane, ci la cauza fizică a accelerării sau deformării, în acest sens pot exista și termeni specifici pentru concepte precum forță centrifugă, forță centripetă, forță de atracție, forță de respingere, forță gravitațională, forță de respingere, forță nucleară, forță electrostatică, forță electromagnetică.