Stilistica este o ramură a lingvisticii care se ocupă cu studiul stilurilor limbii și al încărcăturii emoțional-expresive a mijloacelor de limbă. În sens larg, stilistica este înțeleasă ca o disciplină care studiază limba în acțiune, adică felul în care aceasta este folosită în mod curent de utilizatori, fie în scris, fie vorbit, în diverse împrejurări.
Cuprins
Limbă și vorbire
Limba este definită ca un ansamblu de mijloace fonetice, lexicale și gramaticale, organizate în sisteme, care reprezintă instrumentul prin care membrii unei comunități lingvistice comunică între ei. Membrii comunității lingvistice utilizează acest instrument prin acte concrete de comunicare, adică prin vorbire. Din această perspectivă, limba, cu regulile ei, reprezintă colectivitatea, în timp ce vorbirea este o creație individuală. Oamenii folosesc cuvintele învățate și definite de colectivitate pentru a crea și transmite, prin vorbire, mesaje noi și personale.
Deoarece nevoile de comunicare sunt diverse și depind de cerințe socio-culturale variate, limba răspunde acestor necesități prin crearea unor limbaje specifice. Privită în ansamblul ei, limba poate fi divizată în două mari categorii: limbaj popular și limbaj cultivat, ambele având caracteristici artistice și nonartistice. Limbajele artistice includ limbajul poeziei (culte sau populare) și al prozei, în timp ce limbajele nonartistice includ limbaje specializate precum cel tehnic, științific, juridic sau administrativ.
Stil și stiluri funcționale
Stilul reprezintă legătura dintre forma lingvistică și efectele produse într-o varietate lingvistică. Modul în care indivizii configurează mesajul este determinat de circumstanțe obiective, precum sfera comunicării și situația specifică a acesteia. Aproape instinctiv, indivizii își adaptează mesajele în funcție de obiectul comunicării (oficială, științifică, publicistică, colocvială, artistică) și de contextul concret (oficial, public, personal). Astfel, limba are funcții de comunicare diferite, iar utilizatorii apelează la stiluri diferite în funcție de nevoile lor. Aceste variante funcționale ale limbii sunt numite stiluri funcționale.
Prin stil funcțional înțelegem o variantă a limbii care îndeplinește funcții de comunicare într-un anumit domeniu de activitate. În limba română modernă există cinci stiluri funcționale: stilul oficial (administrativ), stilul științific, stilul publicistic (jurnalistic), stilul colocvial și stilul artistic. Aceste stiluri nu sunt complet izolate, existând numeroase legături între ele.
Stilistica funcțională reprezintă o parte integrantă a studiului limbii române contemporane, alături de domenii precum lexicologia, morfologia și sintaxa.
Stil artistic și limbaj poetic
Stilul artistic, ca stil funcțional, se diferențiază de celelalte prin scopul său estetic. Acesta nu urmărește prioritar transmiterea de informații, ci trezirea emoțiilor estetice. Stilul artistic îndeplinește acest scop prin intermediul limbajului poetic.
Pentru a înțelege rolul limbajului poetic în comunicare, trebuie să observăm că orice fapt de limbă (cuvânt, formă, structură) are trei sensuri: un sens denotativ (informația principală), un sens conotativ (informația colaterală) și un sens figurativ (o informație potențială). Limbajul poetic dezvăluie aceste informații potențiale prin procedee specifice, numite figuri de stil.
Figuri de stil
Figura de stil reprezintă un procedeu utilizat pentru sporirea expresivității comunicării. Acestea pot fi utilizate la nivel formal al frazei (de exemplu, repetiția, inversiunea, anacolutul) sau la nivel noțional (metafora, sinecdoca, hiperbola).
Analiza stilistică
Analiza stilistică nu se limitează la inventarierea figurilor de stil dintr-un text. Mai degrabă, ea presupune interpretarea alegerilor lingvistice făcute de utilizatorii limbii în procesul comunicării. Scopul este de a înțelege modul în care acestea contribuie la o comunicare expresivă și eficace, utilizând resursele pe care limba le pune la dispoziție.