Amplificarea (fr. amplification = „mărire a volumului”) este o figură de stil de nivel logic și de compoziție și este formată dintr-un lanț de figuri descriptive în care fiecare din acestea reia și amplifică ideea exprimată inițial; din ansamblul lor se desprinde imaginea vie a obiectului comunicării.
Caracteristicile specifice ale acestei figuri descriptive constau în: evocarea unui singur obiect și înlănțuirea gradată a imaginilor. [vezi textul de mai jos a lui Quintilian] Evocarea obiectului, care poate fi un personaj, lucru sau eveniment, este realizată prin repetarea imaginii obiectului sau prin cuvinte sinonim ale obiectului.
Exemple
În faptă lumea-i visul sufletului nostru. Nu există nici timp, nici spațiu — ele sunt numai în sufletul nostru. Trecut și viitor e în sufletul meu, ca pădurea într-un sâmbure de ghindă, și infinitul asemenea, ca reflectarea cerului înstelat într-un strop de rouă. (M. Eminescu – Sărmanul Dionis)
Era de față portarul carcerei, călăul pretorului, moartea și groaza aliaților și cetățenilor romani, lictorul Sextius (originalul în latină: Aderat ianitor carceris, cornifex pretoris, mors terrorque sociorum et civium Romanorum, lictor Sextius) (Quintilian – Arta oratorică)
Noi citim luptele voastre, cum privim vechea armură
Ce un uriaș odată în războaie a purtat;
Greutatea ei ne-apasă, trece slaba-ne măsură,
Ne-ndoim dac-așa oameni întru adevăr au stat. (Gr. Alexandrescu – Umbra lui Mircea la Cozia)