Aposiopeza (gr. aposiopesis „trecere sub tăcere”) este o figură de stil de nivel sintactic care constă în întreruperea enunțului, restul fiind de prisos sau a fost omis din cauza grabei, iar cititorul înțelege singur ce mai este de spus.
Exemple
Eu… deschide fereastra… nu e nimeni pe strade, nu te poate vedea nimeni, și apoi chiar de te-ar vedea. (M. Eminescu – Sărmanul Dionis)
Eu țiu la madam Parigoridi, fiindcă și dumneei ține la mine. De atâta vreme suntem buni prietini, și nici un nor n-a venit să întunece… în sfârșit, ce să mai vorbim? îmi zice: „nene Iancule”.. (I. L. Caragiale – O conferință)
Când ți-oi da vreo două… (în limbajul vulgar)