Epitropa (gr. epitrope = “concesie, acord prefăcut cu adversarul”) este o figură de stil de nivel logic și de compoziție care constă într-un raționament prin care se dovedește caracterul fals al unei premise propuse de adversar.
Prin această figură retorică, autorul acceptă o anumită acuză, un reproș aduse de un adversar, dar reia exagerat argumentele acestuia pentru a scoate în evidență lipsa lor de temei.
Din punct de vedere logic, epitropa este un raționament prin care se dovedește caracterul fals al premisei.
Exemple
De-oi muri – își zice-n sine – al meu nume o să-l poarte
Secolii din gură-n gură și l-or duce mai departe,
…
O, sărmane! ții tu minte câte-n lume-ai auzit,
Ce-ți trecu pe dinainte, câte singur ai vorbit?
Prea puțin. De ici, de colo de imagine-o fășie,
Vre o umbră de gândire, ori un petec de hârtie;
Și când propria ta viață singur n-o știi pe de rost,
O să-și bată alții capul s-o pătrunză cum a fost? (M. Eminescu – Scrisoarea I)
Dar mai ales vă atrag în mod deosebit atenția că nu caut în nici un fel, să-mi motivez, să-mi justific, deci să-mi atenuez ceea ce Domniile Voastre, întru-un glas, veți numi neseriozitate. Sunt neserios fiindcă așa vreau eu să nu fiu un serios. Pentru că eu cred cu încăpățânare în caraghioslâcul inefabil și suprem al seriozității (…) (E. Ionescu)