Parigmenonul (gr. parigmenon = “care revine alături”) este o figură de stil de nivel morfematic prin care sunt repetate unele cuvinte derivate de la același radical.
În fapt, parigmenonul este o construcție pleonastică, care prin expresivitatea ei primește valențe estetice.
Exemple
Încăperile gândirii mai nu pot să le încapă.
…
Singur fuse îndrăgitul, singur el îndrăgitorul. (M. Eminescu – Călin)
Ați luptat luptă deșartă, ați vânat țintă nebună,
Ați visat zile de aur pe-astă lume de amar. (M. Eminescu – Epigonii)
I-aș cânta-o-ncetișor
Șoptind șoapte de amor. (M. Eminescu – De-aș avea)
…trec nesimțite, ca și vremea
ce vremuiește adânc în tot ce e. (M. Eminescu)
Venin și farmec port în suflet,
Cu al tău zâmbet trist mă pierzi,
Căci fărmecat sunt de zâmbirea-ți
Și-nveninat de ochii verzi. (M. Eminescu – Venin și farmec)
La-nceput, pe când ființă nu era, nici neființă,
Pe când totul era lipsă de viață și voință,
Când nu s-ascundea nimica, deși tot era ascuns…
Când pătruns de sine însuși odihnea cel nepătruns.
Fu prăpastie? genune? Fu noian întins de apă?
N-a fost lume pricepută și nici minte s-o priceapă,
Căci era un întuneric ca o mare făr-o rază,
Dar nici de văzut nu fuse și nici ochi care s-o vază.
Umbra celor nefăcute nu-ncepuse-a se desface,
Și în sine împăcată stăpânea eterna pace!… (M. Eminescu – Scrisoarea I)
Privirea țintă numai cu ochii lui vii și zâmbea cu zâmbetul lui misterios. (M. Sadoveanu)
Mi s-a trezit un glas străin
și-un cântec cântă-n mine-un dor, ce nu-i al meu. (L. Blaga – Liniște)
O sută de ani nu s-a clintit un fir de păr din locul lui, și s-au simțit mai străini străinii, în țară înstrăinată. (T. Arghezi)
Fierb la rând pe pirostrii
Prostii povestind prostii.(T. Arghezi)
…râde de parcă s-a sculat o ciocârlie din somn și-și cântă cântecul de dimineață. (I. L. Caragiale)
Ar trebui să-mi dai de lemne, că-nlemnim până mâine. (B. Șt. Delevrancea)
Cu nepăsarea ei de durerosul nostru zbucium de o clipă, [natura] ne trezește în minte cugetul senin că suntem un fenomen trecător, că urile și răzbunările noastre sunt scurtări din scurta noastră viață. (B. Șt. Delevrancea)
Zorile te cheamă și zorită-ăi fi, dar mai am și eu un zor: pân’ nu l-oi isprăvi, să mai întârzie și vremea pe tărâmul celălalt. (G. Dem. Teodorescu)
O luptă-i viața, deci te luptă. (G. Cosbuc)
Frate Zbaloș,
Pe-un om căzut nu-mi place să cadă al meu paloș. (V. Alecsandri)