Rima interioară (fr. rime, din lat. rythmus) este o figură de stil de nivel fonologic (de sunet) care constă în consonanța, uneori imperfectă, a unor cuvinte în interiorul enunțurilor sau versurilor.
Exemple
Socrul roagă-n capul mesei să poftească să se pună
Nunul mare, mândrul soare, și pe nună, mândra lună. (M. Eminescu –Călin)
O bășică-n loc de sticlă e întinsă-n ferestruie
Printre care trece-o dungă mohorâtă și gălbuie. (M. Eminescu – Călin)