Simbolul (fr. symbole, gr. symbolon = “semn de recunoaștere”) este o figură de stil de nivel lexico-semantic prin care o idee abstractă este exprimată prin numele unui obiect concret.
Considerente generale
Ca noțiune, simbolul este un semn concret care reprezintă un alt obiect, persoană, situație, ceva abstract sau ceva transcendent. Legătura între semn și ce reprezintă el poate fi de mai multe feluri: ontologică sau de natură (crucea pentru creștinism), analogică sau de formă (porumbelul pentru pace sau iubire), convențională sau de înțelegere (drapelul sau stema pentru un stat).
Asocierea dintre semnificație și un simbol poate fi: convențională – stabilită prin tradiție (crucea pentru creștinism); contingentă – o creație personală (Luceafărul din poezia lui Eminescu ca simbol al genului).
Simbolul ca figură de stil
Ca figură, ca procedeu expresiv, simbolul sugerează o idee sau o stare sufletească, care înlocuiește o serie de alte reprezentări. El exprimă o idee abstractă cu ajutorul unui obiect din lumea fizică, reală, pe baza unei analogii ușor de sesizat (vulpe – viclenie, câine – fidelitate, drapel – țară)
Figura trebuie să îndeplinească două condiții pentru a fi un simbol: alteritatea de natură dintre simbol și ce e simbolizat; simbolul să înlocuiască simbolizatul.
Exemple
Dintre sute de catarge
Care lasă malurile,
Câte oare le vor sparge
Vânturile, valurile? (M. Eminescu – Dintre sute de catarge)
Iară noi? noi epigonii?… simțiri reci, harfe zdrobite. (M. Eminescu – Epigonii)
Şi totuşi, țărână frumoasă şi moartă,
De racla ta razim eu harfa mea spartă. (M. Eminescu – Mortua est!)
Să cer un semn, iubito, spre-a nu te mai uita?
Te-aş cere doar pe tine, dar nu mai eşti a ta;
Nu floarea vestejită din părul tău bălai,
Căci singura mea rugă-i uitării să mă dai. (M. Eminescu – Despărțire)
Eu port în mine noaptea, și-n bezna ei adâncă
Mi-e sufletul un vultur înlănțuit de-o stâncă. (O. Goga – Solus ero)
Mută-mi din ceață mâna ce-au strivit-o munții
Și, adunată, du-mi-o-n dreptul frunții. (T. Arghezi – Psalm)
Ca să schimbăm, acum, întâia oară
Sapa-n condei şi brazda-n călimară
Bătrânii au adunat, printre plăvani,
Sudoarea muncii sutelor de ani. (T. Arghezi – Testament)