Sinafia

Sinafia (gr. synapheia = “unire, legătură”) este o figură de stil de nivel sintactic, un polisindet cu o structură simetrică.

Sinafia este o figură polisindetică și se caracterizează printr-o simetrie specifică: o repetiția binară, ternară sau multiplă a adverbului „și”, care devine prin repetiție o conjuncție copulativă.

Efectul figurii coincide cu cel al polisindetului și anume dă impresia intensivă de multiplicare și acumulare.

Unii cercetători consideră această figură sinonimă cu polisindetul (polisindeton).

Exemple

În adâncu-i se pătrunde
Și de lună și de soare
Și de păsări călătoare,
Și de lună și de stele
Și de zbor de rândunele
Și de chipul dragei mele.
(M. Eminescu – La mijloc de codru des)

Și sunt amarul țarinei robite,
Și simt rușinea neagră cum mă-neacă.
(O. Goga – Clăcaşii)

Și chipurile din părete, și lucrurile de pe masă;
Și toate cărțile pe poliți păreau c-ascultă și se miră
Și mă privesc cutremurate de câte se destăinuiră.
(O. Goga – Prăpastie)

Și după ce mi-am legat calul de belciug, jupâneasa gazdă a ales și pentru mine o oală nouă, care a fost mai mare și mai frumoasă; și mult s-a bucurat sufletul meu întru frați și întru veselie. Am ascultat și lăutari și nu mi-am astupat urechile(…) Deci am crezut că se cuvine să mă ridic și eu și să vă cunosc pe toți după faptele și vorbele dumneavoastră. Ș-am ascultat cu mare mirare ce-ați spus ș-ați povestit. Și-ntâi pentru dumnealui comisul Ioniță vreau să-nchin și pentru iapa domniei sale… (M. Sadoveanu)

Cu un zâmbet hatmanul voios
Pe umeri oștenii și-i bate,
Când vin cu averi mai bogate.
El iese, și intră, și iară
Se uită pe-afară
Și-n sus pe câmpie, și-n jos.
(G. Coșbuc)