Locuțiunile pronominale reprezintă grupuri de două sau mai multe cuvinte cu înțeles unitar care au valoarea unui pronume. Marea majoritate a locuțiunilor pronominale sunt formate din pronume de politețe: Domnia Ta, Domnia Sa, Domniei Tale, Domniei Sale, Domniei Lui.
O serie de alte locuțiuni pronominale de politețe sunt folosite pentru următoarele situații de adresare protocolare:
regi, prinți, seniori – Maria Ta, Măria Sa, Măria Voastră,
prinți și prințese – Alteța Sa, Alteța Voastră, Înălțimea Sa, Înălțimea Voastră
regi și împărați – Maiestatea Ta, Maiestatea Sa, Maiestatea Voastră
miniștri, ambasadori, președinți – Excelența Sa, Excelența Voastră
papă, patriarhi – Sanctitatea Sa, Sanctitatea Voastră
cardinali – Eminența Sa, Eminența Voastră
clerici – Sfinția Sa, Sfinția Voastră; Preasfinția Ta, Preasfinția Sa; Înalt Preasfinția Ta, Înalt Preasfinția Sa; Cuvioșia Sa, Cuvioșia Voastră
Există și locuțiuni pronominale formate cu ajutorul pronumelor nehotărâte, precum: nu știu cine, nu știu ce, cine știe cine, cine știe ce, te miri cine, te miri ce, care mai de care.
Funcții sintactice
Locuțiunile pronominale de politețe pot îndeplini aceleași funcții sintactice ca și celelalte pronume personale.