Părțile de vorbire flexibile

Părțile de vorbire flexibile sunt cuvintele care își schimbă forma în vorbire pentru a exprima relația cu alte cuvinte. Schimbările formei au în vedere modificările după gen, număr, caz, persoană, mod, timp, diateză în timpul utilizării lor în propoziții și fraze.

Când intră în alcătuirea unei propoziții, părțile de vorbire flexibile devin părți de propoziție și îndeplinesc diverse roluri sintactice (funcții sintactice). Cele șase părți de vorbire ale clasei cuvintelor flexibile sunt:

Formele părților de vorbire flexibile

Modificările formei părților de vorbire flexibile sunt determinate de categoriile gramaticale specifice fiecărei părți de vorbire.

substantivul: gen (intrinsec), număr, caz
articolul: gen, număr, caz
adjectivul: gen, număr, caz, grad de comparație
numeralul: gen, număr, caz
pronumele: gen, număr, caz, persoană
verbul: diateză, mod, timp, persoană, număr, gen (la participiu)

Trebuie menționat că în cazul unei părți de vorbire flexibile pot exista și cuvinte invariabile, adică acele cuvinte care nu-și schimbă forma pe parcursul flexiunii.

Flexiunea substantivului, adjectivului și a numeralului a fost numită flexiune nominală sau declinare. Flexiunea pronumelui este proprie, diferită de cea nominală, motiv pentru care a fost numită pronominală. În aceeași situație se află și verbul, care prezintă o flexiune verbală (radical diferită), cunoscută sub numele de conjugare.