Conjuncțiile coordonatoare stabilesc raporturi de coordonare între cuvinte sau propoziții de același fel (omogene) sau diferite (eterogene). Spre deosebire de conjuncțiile subordonatoare, conjuncțiile coordonatoare fac legătura între propoziții, între părți de propoziție sau între o parte de propoziție și o propoziție subordonată.
Se împart în 4 tipuri: copulative, adversative, disjunctive, conclusive.
Conjuncții copulative
Conjuncțiile coordonatoare copulative ajută la afirmarea sau negarea asocierii: și, ci și, dar și, nici, și cu, dar (urmată la distanță de chiar); ci și, dar și, cât și – conjuncții copulative compuse
Ei erau buni la suflet și la caracter.
Își exprima ideea când trebuie și când nu trebuie.
El nu te iubește, nici nu te urăște.
Au fost prezenți nu doar din țară, ci și din străinătate.
Am fost la școală, dar și la film.
Ritmurile astea nu numai că nu mă obosesc, dar îmi fac chiar plăcere să le ascult.
Conjuncții adversative
Conjuncțiile coordonatoare adversative ajută la exprimarea opoziției (divergenței): dar, însă, iar, ci, or, și.
Scuză-mă, dar eu așa am înțeles.
El și-a schimbat hainele, iar pantofii ba.
Am înțeles ce spui, însă eu cred altceva.
Au crezut că ajung la timp, or pierzând autobuzul, au întârziat.
N-au vizitat Parisul, dar în schimb au fost la Londra.
Am vrut să-l ajut, dar însă el a refuzat.
Conjuncțiile disjunctive
Conjuncțiile coordonatoare disjunctive ajută la exprimarea excluderii (disjuncție): fie, ori, sau, fie că, ori că (învechit au).
Mă auzi sau nu mă auzi?
Ai ocazia să ajungi la împăcare ori la ceartă.
Înveți fie te uiți la televizor?
Conjuncțiile acestea sunt folosite frecvent într-un mod repetat: fie … fie, ori … ori, sau … sau.
Fie vrei, fie nu vrei, tot așa vom face.
Ori mănânci, ori te joci pe telefon.
El sau învață tot, sau nu învăță nimic.
Conjuncții conclusive
Conjuncțiile coordonatoare conclusive ajută la exprimarea concluziei: așadar, deci, dar.
În viață totu-i școala pe care o ai, deci învață.
Așadar, aceasta a fost prezentarea mea.