Dativul etic

Dativul etic este o figură de stil de nivel morfematic prin care naratorul își arată interesul deosebit față de o împrejurare, de un obiect; același interes este solicitat și ascultătorilor.

Dativul etic este o formă atonă de singular a pronumelui personal, în primul rând la persoana I, cazul dativ. Atunci când se dorește trezirea interesului etic al interlocutorului se folosește dativul la persoana a II-a singular. Există situații în care se dorește un accent și mai mare pe aspectele etice, iar atunci sunt folosite ambele forme (persoana I și a II-a).

Exemple

Măicuță dragă, cartea mea
Găsească-mi-te-n pace.
(G. Coșbuc / dativ persoana I)

Câinii atunci săriră
Și-n grab’ ți-l jupuiră.
(Gr. Alexandrescu / dativ persoana a II-a)

Aici mi-ai fost? (I. Creangă)

Mi-au alunecat ciubotele și am căzut în Ozana, cât mi ți-i băietul! (I. Creangă)

Luând pe câte un drăcușor de cornițe, mi ți-l ardea cu palcele, de-i crăpa pielea. (I. Creangă)

Până aici, spânule! Și odată mi ți-l înșfacă cu dinții de cap, zboară cu dânsul în înaltul cerului și apoi, dându-i drumul de acolo, se face spânul până jos praf și pulbere. (I. Creangă)

Unde mi-ai stat până la ora asta? Dumneata să mi te gătești ca un ginere. (D. Zamfirescu)

Apoi Radu ce-mi făcea?
De la Ghiocel pleca,
Peste deal că mi-și trecea
Ș-n Râncăciov mi-și sosea.
(Antologie)

Unde ridică odată pe zmeu și trântindu-mi-l, îl băgă în pământ până în gât. (P. Ispirescu)

Ce credeți că mi-ți văzu? (P. Ispirescu)

Manole că-mi sta
La zid că mânea.
(Miorița)

Domnia că mimi-și fugea. (Miorița)

Măi ciobane ortomane,
Unde-mi mergi așa pe frig.
(M. Eminescu)

Ah te-am văzut, mi te-am văzut în fine. (M. Eminescu)

Setilă dând fundurile afară la câte-o bute, ți-o sugea dintr-o sorbitură. (Antologie)

Las’ pe mine, mă, că ți-l voi așeza eu pe dânsul. (Antologie)

Dacă îi deschise porțile, ce credeți că mi-ți văzu? (Antologie)

La ștefan-Vodă mergea și din gură mi-i spunea. (Antologie)