Pronumele personal (propriu-zis) este o parte de vorbire flexibilă care desemnează persoane. Are forme diferite, în funcție de persoană, iar la persoana a III-a prezintă forme și pentru genuri. Pronumele se acordă în gen și număr cu substantivul pe care îl înlocuiește.
Ea a plecat la școală. = Maria a plecat la școală.
Ei au plecat la școală. = Elevii au plecat la școală.
Pronumele personal arată:
persoana care vorbește – persoana I – eu, noi
persoana cu care se vorbește – persoana a II-a – tu, voi
persoana despre care se vorbește – persoana a III-a – el/dânsul, ea/dânsa, ei/dânșii, ele/dânsele
Cuprins
- Formele pronumelui personal
- Formele pronumelui personal în funcție de caz
- Pronumele personal la cazul nominativ
- Pronumele personal la cazul vocativ
- Pronumele personal la cazul acuzativ
- Pronumele personal la cazul dativ
- Pronumele personal la cazul genitiv
- Alte forme de pronume personal pentru persoana a III-a
- Funcțiile sintactice ale pronumelui personal
- Funcțiile sintactice ale pronumelui personal la cazul nominativ
- Funcțiile sintactice ale pronumelui personal la cazul acuzativ
- Funcțiile sintactice ale pronumelui personal la cazul dativ
- Funcțiile sintactice ale pronumelui personal la cazul genitiv
- Situații în care pronumele personal nu are funcție sintactică
Formele pronumelui personal
Pronumele personal are forme diferite după gen doar la persoana a III-a:
masculin – el/dânsul, ei/dânșii
feminin – ea/dânsa, ele/dânsele
neutru – el/dânsul, ele/dânsele
Pronumele personal are forme diferite în funcție de număr:
singular – eu, tu, el/dânsul, ea/dânsa
plural – noi, voi, ei/dânșii, ele/dânsele
Formele pronumelui personal în funcție de caz
Pronumele personal nu are forme pentru persoana I și persoana a II-a, la cazul genitiv. La cazul vocativ, nu are forme pentru persoana I și a III-a.
La cazurile acuzativ și dativ, pronumele personal are forme accentuate și neaccentuate. Formele accentuate subliniază persoana despre care se comunică (mine – mie, tine – ție), iar formele neaccentuate nu accentuează persoana despre care se comunică.
Formele accentuate răspund singure la întrebări, iar cele neaccentuate cu ajutorul formelor accentuate.
Pe el l-am văzut la film. (pe cine am văzut? pe el prepoziție + formă accentuată)
L-am văzut la film. (pe cine am văzut? pe el l- prepoziție + formă accentuată + formă neaccentuată)
Regula de mai sus este folositoare în deosebirea formelor accentuate de cele neaccentuate. După ce se pune întrebarea, prima formă cu care se răspunde este accentuată.
Te-am auzit cântând. (pe cine am auzit? pe tine te- prima formă accentuată tine, a doua formă neaccentuată te-)
Ne-au dat lacrimile. (cui au dat? nouă ne- prima formă accentuată nouă, a doua forma neaccentuată ne-)
Pronumele personal la cazul nominativ
| persoană | singular | plural |
|---|---|---|
| I | eu | noi |
| II | tu | voi |
| III | el (masculin, neutru) ea (feminin) | ei (masculin) ele (neutru, feminin) |
Pronumele personal la cazul vocativ
| persoană | singular | plural |
|---|---|---|
| II | tu | voi |
Pronumele personal la cazul acuzativ
| persoană | ||||
|---|---|---|---|---|
| accentuat | neaccentuat | accentuat | neaccentuat | |
| I | mine | mă | noi | ne |
| II | tine | te | voi | vă |
| III | el (masculin, neutru) ea (feminin) | îl, l (masculin, neutru) o (feminin) | ei (masculin) ele (neutru, feminin) | îi, i (masculin) le (neutru, feminin) |
La acuzativ, formele accentuate sunt întotdeauna însoțite de prepoziții.
Pe mine mă cheamă Cristian. (pe cine cheamă? pe mine)
Formele neaccentuate determină totdeauna un verb și pot fi folosite singure sau împreună cu formele accentuate cu prepoziția pe (dublă exprimare).
Mă strigă mama. (mă – formă neaccentuată)
Pe mine mă strigă mama. (pe mine mă – formă accentuată + formă neaccentuată – dublă exprimare)
Pronumele personal la cazul dativ
| persoană | ||||
|---|---|---|---|---|
| accentuat | neaccentuat | accentuat | neaccentuat | |
| pers. I | mie | îmi, mi | nouă | ne, ni |
| pers. a II-a | ție | îți, ți | vouă | vă, vi |
| pers. a III-a | lui (masc, neutru) ei (feminin) | îi, i (masculin, neutru, feminin) | lor (masculin, neutru, feminin) | le, li (masculin, feminin) |
Pronumele personal la cazul genitiv
| persoană | singular | plural |
|---|---|---|
| pers. a III-a | (al, a, ai, ale) lui (masculin, neutru) (al, a, ai, ale) ei (feminin) | (al, a, ai, ale) lor (masculin, neutru, feminin) |
Alte forme de pronume personal pentru persoana a III-a
La persoana a III-a a pronumelui personal, pe lângă pronumele el, ea, ei, ele, se pot folosi și alte forme de pronume personal – dânsul, dânsa, dânșii, dânsele, considerate a fi o variantă de adresare mai politicoasă decât cea cu formele de bază.
Aceste pronume sunt provenite din formele vechi ale pronumelui personal (însul, însa, înșii, însele), păstrate în limba curentă sub forma unor derivate cu prepozițiile întru, dintru, printru – într-însul, dintr-însul, printr-însul, într-înșii, dintr-înșii, printr-înșii, într-însa, dintr-însa.
| persoană | caz | singular | plural |
|---|---|---|---|
| pers. a III-a | N. Ac. | dânsul (masculin) dânsa (feminin) | dânșii (masculin) dânsele (feminin) |
| D. G. | dânsului (masculin) dânsei (feminin) | dânșilor (masculin) dânselor (feminin) |
Funcțiile sintactice ale pronumelui personal
În funcție de cazuri, pronumele personal poate avea următoarele funcții sintactice:
Funcțiile sintactice ale pronumelui personal la cazul nominativ
subiect
Noi mergem la școală. (cine mergem? noi)
Spune tu, măi Ioane… (cine spune? tu; subiect, chiar dacă urmează un substantiv la vocativ; vezi mai jos exemplu cu pronume la vocativ)
nume predicativ
Fratele meu este el. (cine este fratele? el)
Invitații suntem noi. (cine sunt invitații? noi)
Grija mea sunt ei. (cine sunt grija? ei)
Funcțiile sintactice ale pronumelui personal la cazul acuzativ
complement direct
Pronumele neaccentuate determină totdeauna un verb și are funcția sintactică de complement direct.
Mă crede mama. (pe cine crede? (pe mine) mă – forma neaccentuată)
Pe mine mă crede. (pe cine crede? pe mine mă – dublă exprimare, formă accentuată + formă neaccentuată)
Crede-mă pe mine. (pe cine crede? pe mine mă – dublă exprimare, formă accentuată + formă neaccentuată)
Mă crede pe mine. (pe cine crede? pe mine mă – dublă exprimare, formă accentuată + formă neaccentuată)
Atenție la formele neaccentuate comune acuzativului și dativului
Vă văd. (pe cine văd? (pe voi) vă)
complement indirect
Se bazează pe mine. (pe cine se bazează? pe mine)
– nu se poate adăuga forma neaccentuată pe mine mă; aceasta este o metodă de a distinge între complement direct și indirect
Strigă la ei. (la cine strigă? la ei)
complement circumstanțial de loc
A pus rochia pe ea. (unde a pus? pe ea)
A venit la voi. (unde a venit? la voi)
complement circumstanțial de mod
Scrie frumos ca mine. (cum scrie? ca mine)
atribut pronominal prepozițional
Am primit vestea despre ei. (care veste? despre ei)
nume predicativ
Cărțile sunt pentru mine. (pentru cine sunt cărțile? pentru mine)
complement circumstanțial de agent
A fost certat de el. (de cine fost certat? de el)
Funcțiile sintactice ale pronumelui personal la cazul dativ
complement indirect
Mie îmi place muzica. (cui place? mie îmi; dublă exprimare formă accentuată + formă neaccentuată)
Îmi place muzica. (cui place? (mie) îmi; formă neaccentuata)
Îmi dai mie cartea? (cui? mie îmi; dublă exprimare formă accentuată + formă neaccentuată)
Atenție la formele neaccentuate comune acuzativului și dativului
Vă spun. (cui spun? (vouă) vă)
atribut pronominal
Mâna -mi șade în buzunar. (mâna cui? (mâna mea) -mi)
Mâna -ți o sărut. (mâna cui? (mâna ta) -ți)
Funcțiile sintactice ale pronumelui personal la cazul genitiv
atribut pronominal genitival
Caietul lui este murdar. (al cui caiet? al lui)
nume predicativ
Cărțile sunt ale ei. (ale cui sunt? ale ei)
atribut pronominal prepozițional
A strâns lucrurile din jurul ei. (care lucruri? din jurul ei)
complement indirect
S-au repezit asupra ei. (asupra cui? asupra ei)
complement circumstanțial de loc
A pus ghiozdanul deasupra ei. (unde a pus? deasupra ei)
complement circumstanțial de timp
A plecat înaintea lor. (când a plecat? înaintea lor)
complement circumstanțial de mod
El a plecat în baza lor. (cum a plecat? în baza lor)
complement circumstanțial de cauză
Ea a plecat din cauza lui. (din ce cauza? din cauza lui)
Situații în care pronumele personal nu are funcție sintactică
pronume personal la cazul vocativ
O, iubire, tu! (însoțit de substantivul la vocativ iubire, pe care-l și înlocuiește)
pronumele personal are valoare neutră
O are valoare neutră, nu înlocuiește un substantiv, deci nu are funcție sintactică. Se analizează împreună cu locuțiunea verbală
Am pus-o de mămăliga.
Am luat-o la fugă.
Am zbughit-o.
expresii formate cu verbele a da și a zice
Nu înlocuiește un substantiv, deci nu are funcție sintactică. Se analizează împreună cu verbul.
El îi dă cu vorba.
Zi-i înainte.
Zi-i un cântec.
dativul etic
Formele neaccentuate la persoana I și a II-a singular la dativ au un rol stilistic și sunt întâlnite în general în basme și balade populare.
Trântindu-mi-l (pe Greuceanu), îl băgă în pământ până la gât.