Exclamația (fr. exclamation = „manifestare bruscă și puternică a vocii”) este o figură de stil de nivel logic și de compoziție, care reprezintă o expresie a unui sentiment sau a unei emoții puternice.
Procedeul stilistic poate fi întâlnit în proză sau în versuri, iar sentimentele pot fi de surpriză, de mânie, de bucurie și sunt exprimate cu ajutorul exclamațiilor și a interjecțiilor.
Exemple
N-avem oști, dară iubirea de moșie e un zid
Care nu se-nfiorează de-a ta faimă, Baiazid! (M. Eminescu – Scrisoarea III)
O, te-admir, progenitură de origine romană! (M. Eminescu – Scrisoarea III)
Ah, Dumnezeu nedrept stăpân,
M-a dușmănit trăind mereu
Și-a pizmuit norocul meu. (G. Coșbuc – Moartea lui Fulger)
Ah, puntea suplă peste repezi ape.
Ah, pâlpâitul lacrimei sub pleoape. (M. Sorescu – Ah, Puntea…)
Lumina ce largă e!
Albastrul ce crud! (L. Blaga – Zi de septembre)
Oh, plânsul tălăngii când plouă! (G. Bacovia – Plouă)
O tempora! O, mores! (Cicero – Catilinare)
Oh! oh! oh! Săracă țară a Moldovei, ce nenorocire de stăpâni ai avut! ce sorți de viață ți-au căzut! (D. Gusti)
O, sfântă dreptate din zilele marelui Ștefan, când șapte sate de oameni de rând se judecă cu vărul Domnului – și câștigă! (A. Vlahuță)