Raporturile sintactice în frază (relațiile sintactice) înseamnă legăturile sintactice între unitățile frazei – propozițiile principale și secundare (subordonate).
Cuprins
Tipuri de raporturi și mijloacele de exprimare
În frază, la fel ca în propozițiile independente, raporturile între unitățile sintactice pot fi
de coordonare sau subordonare. Ele se deosebesc clar între ele: în raportul de coordonare propozițiile stau pe același plan, fără să depindă una de cealaltă, pe când în cel de subordonare o propoziție depinde de ceealaltă propoziție. Propozițiile principale sau secundare de care depind alte propoziții se numesc regente.
Mijloacele de exprimare a raporturilor dintre propoziții sunt, în ordinea importanței lor: joncțiunea și juxtapunerea. Atât pentru coordonare cât și pentru subordonare, joncțiunea prin conjuncții și locuțiuni conjuncționale este cea mai importantă. Trebuie menționat că nu există conjuncții sau locuțiuni comune pentru coordonare și subordonare, fiecare având elemente specifice.
Juxtapunerea este larg utilizată în coordonare, fie singură fie în combinație cu joncțiunea. Ea poate fi folosită și în subordonare, dar utilizarea ei ridică semne de întrebare asupra caracterului raportului (subordonare sau coordonare).
Coordonarea
Raportul de coordonare apare între propoziții care stau pe același plan. Propozițiile pot fi de același fel – principale sau subordonate de același fel și aceeași propoziție regentă sau de feluri diferite – subordonate de fel diferit și aceeași propoziție regentă.
Ea ascultă muzică1/ și gătește.2/ (P1 și P2 principale coordonate)
Am auzit1/ că ascultă muzică2/ și citește.3/ (P2 și P3 subordonate de același fel coordonate)
Coordonare poate exista și între o propoziție subordonată și o parte de propoziție din regentă.
El1/ și cine a mai fost prezent2/ s-au certat.1/ (P2 subordonată coordonată cu “el” din PR)
Coordonare poate exista și între propoziții secundare diferite ca fel și care au aceeași propoziție regentă.
M-am întors fiindcă îmi lipsea familia și ca să revăd locul copilăriei. (cauzală și finală)
Lucrează eficient, deși colaborează rar sau pentru că colaborează rar. (concesivă și cauzală)
Va participa și dacă dorește, și dacă nu dorește. (concesivă și condițională)
Plec când pot și dacă pot. (condițională și temporală)
Fac ce-mi place și când îmi place. (completivă directă și temporală)
Coordonarea copulativă
Propozițiile coordonate care exprimă acțiuni simultane, succesive sau paralele se numesc copulative. Raportul poate fi atât între propoziții principale, cât și subordonate (de obicei de același fel).
El doarme1/ și ea citește.2/ (P1 și P2 – PP, coordonate)
Am auzit1/ că ea învață2/ și el lucrează.3/ (P2 și P3 – PS, coordonate)
Călătoresc1/ când doresc2/ și unde doresc.2/ (P2 și P3 – PS, feluri diferite, coordonate)
Raportul copulativ este realizat prin joncțiune și juxtapunere sau ambele.
Elevul este harnic,1/ citește mult,2/ scrie corect.3/ (juxtapunere)
Elevul este harnic,1/ citește mult2/ și scrie corect.3/ (juxtapunere și joncțiune)
Elementele de joncțiune pentru propozițiile copulative sunt:
– conjuncțiile (sau valoare adverbială) și, nici, iar; locuțiunile conjuncționale nu numai …ci (și), nu numai că … dar și – pot lega propoziții principale, dar și secundare
– locuțiunile conjuncționale atât… cât și, ca și, precum; adverbele darămite, necum – pot lega doar propoziții secundare
– prepoziția cu; locuțiunile prepoziționale împreună cu, și cu – pot lega doar propoziții subordonate
– conjuncții și locuțiuni conjuncționale și, iar, nu numai (că) … dar (și), nu numai …ci (și), (precum)și, atât …cât și
– construcții speciale pentru formele negative: conjuncții (și) nici, nu …nici, nici … nici, necum (popular)
Modurile folosite în propozițiile copulative:
Din perspectiva formelor verbale de mod și timp folosite, propozițiile copulative car exprimă acțiuni simultane sunt construite cu același mod și timp, iar cele care exprimă acțiuni succesive sunt alcătuite cu forme verbale diferite în funcție de logica exprimată.
Coordonarea disjunctivă
Propozițiile coordonate care se exclud una pe alta, adică doar una dintre propozițiile prezentate poate fi adevărată la un moment dat, se numesc disjunctive. Pot fi coordonate disjunctiv atât propoziții principale, cât și secundare (de regulă de același tip, mai rar de tip diferit).
Mergi cu el1/ sau mai stai?2/ (P1 și P2 – PP)
Am întrebat-o1/ dacă merge cu el2/ sau mai stă.3/ (P2 și P3 – PS)
Stai1/ fiindcă îți place2/ aici ori ca să eviți discuția?3/ (P2 și P3 – PS, feluri diferite)
Raportul disjunctiv este realizat prin joncțiune sau prin combinarea juxtapunerii cu joncțiunea (mai multe propoziții disjunctive).
Citești1/ sau asculți muzică?2/ (joncțiune)
Pleci,1/ rămâi2/ sau încă eziti?3/ (joncțiune și juxtapunere)
Elementele de joncțiune pentru propozițiile disjunctive sunt:
– conjuncțiile sau, ori, au (învechit) – pot lega propoziții principale și secundare
– conjuncție fie în corelație cu sine însăși – de regulă leagă propoziții secundare
– alte conjuncții disjunctive: aci …aci, acum … acum, ba… ba, când …când, fie … fie, fie că… fie că
Modurile folosite în propozițiile disjunctive:
De regulă, propozițiile disjunctive sunt alcătuite cu aceleași forme verbale de mod și de timp. Cu toate acestea pot exista și combinații între indicativ și conjunctiv, indicativ și imperativ, prezent și perfect, imperfect și mai mult ca perfect.
Ascultă-l1/ sau ne certăm.2/ (imperativ și indicativ)
Coordonarea adversativă
Propozițiile coordonate care exprimă acțiuni prezentate ca fiind opuse, fără a se exclude, se numesc adversative. În acest tip de coordonare pot exista doar doi termeni. Ca termeni ai opoziției pot fi și propoziții aflate între ele în coordonare copulativă, disjunctivă sau conclusivă.
Nu știu1/ nici cum am sărit din pat,2/ nici când m-am îmbrăcat.3/
Raportul poate fi atât între propoziții principale, cât și secundare (de regulă de același fel).
Nu citește,1/ ci ascultă.2/ (P1 și P2 – PP)
Noi știm1/ că nu citește,2/ ci ascultă.3/ (P2 și P3 – PS)
În cele mai multe fraze, raportul adversativ este realizat prin joncțiune. Juxtapunerea apare în cazurile în care o propoziție este negativă.
Nu a mâncat,1/ dar a băut apă.2/ (joncțiune)
N-a dat telefon,1/ a scris e-mail.2/ (juxtapunere)
Era pe când nu s-a zărit,
Azi o vedem și nu e. (Eminescu) (juxtapunere)
Elemente de joncțiune pentru propozițiile adversative sunt:
– conjuncțiile dar, însă, ci, or – pot apărea între propoziții principale, dar și între propoziții secundare
– conjuncția iar – exprimă o opoziție mai slabă; de regulă apare între propoziții principale; între secundare, când introduce o propoziție negativă
– locuțiunea conjuncțională numai că – folosită mai ales între propoziții principale, dar și între unele necircumstanțiale
– cât, atât …cât – folosite pentru coordonarea propozițiilor secundare
– decât, fără, numai, numai cât (elemente de coordonare adversativă neliterare)
Am plecat1/1/ fiindcă așa am ales,2/ iar nu pentru că m-a forțat cineva.3/ (P2 și P3 – PS)
I-am explicat1/ că are potențial,2/ doar că nu se străduiește suficient.3/ (P2 și P3 – PS necircumstanțiale)
Adverbele dimpotrivă, totuși și locuțiunile adverbiale cu toate acestea, în schimb sunt mijloace de întărire a opoziției pentru coordonarea adversativă prin juxtapunere sau joncțiune.
N-am ignorat,1/ dimpotrivă am verificat constant.2/ (juxtapunere)
Nu învață,1/ însă în schimb citește mult.2/ (joncțiune; folosirea este redundantă)
Modurile folosite în propozițiile adversative:
În principal, propozițiile adversative sunt alcătuite cu aceleași forme verbale de mod, dar este posibilă și o combinare a modurilor (indicativ și imperativ, indicativ și conjunctiv, indicativ și condițional-optativ).
Rămâneți aici, dar trebuie să vă protejați de frig. (imperativ/imperativ)
Plec, dar (să) aveți grijă! (indicativ și imperativ/conjunctiv)
Coordonarea conclusivă
Raportul de coordonare conclusivă leagă două propoziții dintre care a două exprimă o concluzie (urmare) care decurge din prima. De regulă, raportul leagă propoziții principale (uneori din fraza diferite). Raportul este întâlnit rar între secundare de același fel.
Am hotărât,1/ deci merg.2/ (P1 și P2 – PP)
Raportul adversativ este realizat de cele mai multe ori prin joncțiune. Realizarea prin juxtapunere este rară.
Am jurat,1/ deci nu mint.2/ (joncțiune)
Ești mare, rezolvă-ți singur problemele! (juxtapunere)
Elemente de joncțiune pentru propozițiile conclusive sunt:
– elemente specific conclusive deci, așadar, ca atare, de aceea, prin urmare, în concluzie, în consecință, (care) vasăzică; (și) deci, (și) de aceea, (și) prin urmare
– conjuncțiile (elemente nespecifice) și, dar,
Modurile folosite în propozițiile conclusive:
Propozițiile conclusive sunt alcătuite cu aceleași forme verbale de mod, dar destul de frecvent, în a doua propoziție, este folosit modul imperativ și conjunctiv.
Subordonarea
Mai jos prezentăm pe scurt principalele aspecte ale raportului de subordonare. Mai multe detalii și exemple despre raportul de subordonare la Propozițiile subordonate.
Raportul de subordonare apare între două propoziții dintre care una o determină pe cealaltă și depinde de ea din punct de vedere gramatical. Propoziția regentă este cea determinată, iar propoziția subordonată este cea care determină.
Regenta poate fi atât o propoziție principală, cât și una subordonată, care la rândul ei este subordonată alteia (principală sau subordonată).
Am fost la o petrecere1/ cum n-a mai fost alta.2/ (P1 principală regentă pentru P2, P2 subordonată față de P1)
Dacă treci pe la mine1/ să mă saluți,2/ te servesc cu prăjitura3/ care îți place.4/ (P2 secundară, subordonată față de P1, P1 subordonată fața de principala P3, dar regentă pentru P2)
Din punct de vedere gramatical, propozițiile subordonate depind direct de un cuvânt din propoziția regentă. În cele mai multe situații, dependența este față de verbul regentei (definiția subordonatelor se referă la acțiunea din propoziția regentă), dar referirea poate fi și la ansamblul regentei sau chiar la o parte secundară de propoziție din regentă.
Seara făcură de mâncare într-o groapă adâncă,1/ să nu se vadă lumina focului.2/ (GALR) – propoziția finală P2 nu arată scopul acțiunii din regenta P1 (făcură mâncare), ci la motivul pentru care este făcută mâncarea într-o groapă adâncă
Raporturile de subordonare în frază sunt exprimate prin joncțiune și juxtapunere.
Joncțiunea reprezintă cel mai frecvent mijloc de construcție și, totodată, singurul utilizat pentru toate propozițiile subordonate. Aceasta se realizează prin conjuncții sau locuțiuni conjuncționale, precum și prin pronume sau adjective pronominale relative, interogative sau nehotărâte, ori prin adverbe pronominale relative, interogative sau nehotărâte.