Propozițiile subordonate sau secundare sunt propoziții care depind de alte propoziții pe care le determină, acestea din urmă fiind numite regente.
Propoziția regentă reprezintă propoziția determinată, în timp ce propoziția subordonată este cea care o determină.
Cuprins
Subordonatele, părți de propoziție din regentă
Din punct de vedere gramatical, propozițiile subordonate depind direct de un cuvânt din propoziția regentă. În cele mai multe situații, dependența este față de verbul regentei (definiția subordonatelor se referă la acțiunea din propoziția regentă), dar referirea poate fi și la ansamblul regentei sau chiar la o parte secundară de propoziție din regentă.
Seara făcură de mâncare într-o groapă adâncă,1/ să nu se vadă lumina focului.2/ (GALR) – propoziția finală P2 nu arată scopul acțiunii din regenta P1 (făcură mâncare), ci la motivul pentru care este făcută mâncarea într-o groapă adânc
În unele situații, fără întreg ansamblul regentei înțelesul frazei ar fi absurd.
A luat greu examenul,1/ pentru că nu a învățat nimic.2/ vs A luat examenul,1/ pentru că nu a învățat nimic.2/ P1 regentă, P2 subordonată
De cele mai multe ori, propoziția subordonată are o singură regentă, dar pot exista și fraze în care subordonata poate avea două sau mai multe regente.
Îmi place1// să citesc.2/ P2 are o singură regentă
Mănânc1/ și beau2/ să-mi ajungă.3/ P1 și P2 regente pentru P3
Propozițiile subordonate au rolul unor părți de propoziție din regentă, însă sunt exprimate sub formă de propoziții. De aceea, ele se identifică similar cu părțile de propoziție, iar denumirile lor derivă din denumirile acestora: propoziții subiective, predicative, predicative suplimentare, atributive, completive (directe, indirecte, de agent, de loc, de timp, de cauză, de scop, de mod, consecutive, instrumentale, sociative, de relație, condiționale, concesive, opoziționale, cumulative, de excepție).
Trebuie făcute două mențiuni legate de cele menționate anterior. Propoziția predicativă nu corespunde predicatului în întregime, ci doar numelui predicativ. Nu există o propoziție subordonată care să corespundă predicatului verbal sau verbului copulativ din predicatul nominal, ci numai numelui predicativ. Propozițiile predicative și subiective sunt considerate propoziții secundare, deși subiectul și predicatul sunt părți principale de propoziție.
Corespondența dintre propozițiile subordonate și părțile de propoziție permite realizarea unor transformări reciproce, fie prin contragerea propozițiilor, fie prin dezvoltarea părților de propoziție. Este important de reținut că aceste procedee se aplică doar atunci când între unitățile corespunzătoare există realizări concrete sinonime.
Această corespondență explică și posibilitatea coordonării între o propoziție subordonată și o parte de propoziție din regentă.
Clasificarea propozițiilor subordonate
După caracteristicile formei și ale conținutului, propozițiile subordonate sunt de două feluri: circumstanțiale și necircumstanțiale. Cele necircumstanțiale se împart în subiective, predicative, predicative suplimentare, atributive, completive directe, indirecte și de agent, iar cele circumstanțiale pot fi de loc, de timp, de cauză, de scop, de mod, consecutive, instrumentale, sociative, de relație, condiționale, concesive, opoziționale, cumulative, de excepție.
Propozițiile circumstanțiale au, de obicei, un conținut concret, ușor de identificat în mod direct, și dispun de numeroase mijloace de construcție specifice. În schimb, propozițiile necircumstanțiale au un conținut abstract, iar majoritatea mijloacelor lor de construcție sunt comune, utilizând pronume, adverbe pronominale sau conjuncții precum că, să, ca… să, dacă, cum că, de etc. Identificarea acestora se face în funcție de tipul termenului regent.
Rolul jucat de termenul regent și de elementul introductiv poate fi ilustrat prin exemplele următoare, în care subordonatele circumstanțiale au aceeași regentă:
Plec1/ unde vreau.2/ (circumstanțială de loc)
Plec1/ când vreau.2/ (circumstanțială de timp)
Plec1/ fiindcă vreau.2/ (circumstanțială cauzală)
Plec1/ cum vreau.2/ (circumstanțială de mod)
Plec1/ cu ce vreau.2/ (circumstanțială instrumentală)
Plec1/ cu cine vreau.2/ (circumstanțială sociativă)
Plec1/ dacă vreau.2/ (circumstanțială condițională)
Plec1/ deși nu vreau.2/ (circumstanțială concesivă)
Plec1/ ca să-ti fac plăcere.2/ (circumstanțială de scop)
Plec1/ în loc să rămân.2/ (circumstanțială opozițională)
Raporturile de subordonare în frază
Raporturile de subordonare în frază sunt exprimate prin joncțiune și juxtapunere.
Joncțiune între o subordonată și regentă
Joncțiunea reprezintă cel mai frecvent mijloc de construcție și, totodată, singurul utilizat pentru toate propozițiile subordonate. Se realizează prin conjuncții sau locuțiuni conjuncționale, precum și prin pronume sau adjective pronominale relative, interogative sau nehotărâte, ori prin adverbe pronominale relative, interogative sau nehotărâte.
conjuncție simplă sau compusă sau printr-o locuțiune conjuncțională
Mă roagă1/ să-i dau de mâncare.2/
M-am îmbrăcat în grabă,1/ ca și cum m-aș fi pregătit de plecare.2/
adverb pronominal relativ-interogativ sau nehotărât
A plecat într-un loc1/ unde nu a fost bine primită.2/
pronume sau adjectiv pronominal relativ-interogativ
Am vizitat o serie de orașe1/ care erau pe lista de vizitat.2/
Juxtapunere între o subordonată și regentă
Juxtapunerea este un mijloc de construcție mai puțin utilizat decât joncțiunea. Adesea, are un statut ambiguu în privința identificării unei propoziții ca fiind subordonată sau coordonată și în clarificarea raportului de subordonare corespunzător.
Zic zece,1/ tu taie una.2/ (GALR)
Cele mai evidente cazuri de juxtapunere apar în propozițiile subordonate condiționale și concesive. Acestea sunt întotdeauna marcate prin intonație și, uneori, prin utilizarea modurilor verbale în regentă sau subordonată ori prin prezența unui corelativ în regentă:
Ai carte,1/ ai parte.2/ (intonație)
Vrei casă,1/ muncește!2/ (mod în regentă)
Vrei casă,1/ atunci muncește!2/ (corelativ în regentă)