Numele predicativ este partea componentă a predicatului nominal care califică (ce este, cum este), clasifică (clasa de obiecte) și identifică subiectul (cine este).
Eu sunt elev la Liceul Industrial. – califică subiectul
Copilul era un băiat de liceu. – clasifică subiectul
Acela este profesorul nostru. – identifică subiectul
Fără ajutorul numelui predicativ propoziția nu ar putea avea un înțeles deplin, deoarece verbul copulativ nu are un înțeles de sine stătător. (Eu sunt.; Copilul era.; Acela este.)
Cuprins
Clasificarea numelui predicativ
După structură, numele predicative se împart în: nume predicative simple (printr-o singură parte de vorbire) și nume predicative multiple (prin mai multe părți de vorbire).
Copacul este înalt. – înalt – nume predicativ simplu
Copacul este înalt și uscat. – înalt, uscat – nume predicativ multiplu
După conținut, numele predicative se împart în: nume predicative de calificare și nume predicative de identificare a subiectului.
Zăpada era ca cristalul. – ca cristalul – califică subiectul
Copilul de colo e Mircea. – Mircea – identifică subiectul
Mijloace de exprimare
Numele predicativ poate fi exprimat prin următoarele părți de vorbire: substantiv, adjectiv, numeral, pronume, verb, adverb, interjecții.
substantive (comune sau proprii, simple sau compuse, locuțiuni substantivale, aflate în toate cazurile)
Aceasta este o carte interesantă.
adjective (în N, orice grad de comparație)
Cartea este interesantă.
numerale (cardinale, ordinale, multiplicative, fracționare, adverbiale)
Voi sunteți cinci.
pronume (personale, posesive, demonstrative, interogative, relative, nehotărâte și negative)
Cărțile sunt pentru noi.
verbe (la infinitiv și supin)
Teama noastră era de a rata calificarea.
adverbe (de mod, de timp sau de loc)
Eu sunt altfel.
interjecții
Replica ta este hodoronc-tronc.
Locul numelui predicativ în propoziție
Numele predicativ poate sta în propoziție după verbul copulativ sau înaintea lui. În propozițiile enunțiative el stă, de regulă, imediat după verbul copulativ și poate avea intercalate și alte părți de propoziție. Sunt și situații când stă înaintea verbului copulativ.
Bicicleta este un vehicul nepoluant.
Vehicul este și bicicleta.
Bicicleta este un nepoluant vehicul.
Vehicul nepoluant este și bicicleta.
În propozițiile interogative, numele predicativ este exprimat, de regulă, prin pronume interogative sau adverbe interogative și stă înaintea verbului copulativ. Înaintea verbului copulativ stă și în cazul propozițiilor exclamative formate cu ajutorul „ce“, „cât de“.
Cine este copilul acesta?
A cui este mașina?
Cât de frumoasă este România!
Distingerea între subiect și nume predicativ (exprimat prin substantiv, numeral sau pronume în N sau verb la infinitiv) se face urmărind topica, accentul, intonația și acordul dintre cele două părți de propoziție.
Virtutea lui este cinstea. – virtutea – subiect; cinstea – nume predicativ, intonat special și accentuat
Cinstea este virtutea lui. – cinstea – nume predicativ, intonat special și accentuat; virtutea – subiect
Avantajul lui sunt banii moșteniți. – avantajul – nume predicativ; banii – subiect, verbul copulativ se acordă în număr și persoană cu subiectul
Punctuația numelui predicativ
Numele predicativ așezat lângă verbul copulativ nu se desparte niciodată prin virgulă, deoarece cuvintele formează o parte de propoziție.
Mașina este frumoasă.
Dacă între verbul copulativ și numele predicativ se află adverbe sau locuțiuni adverbiale incidente (desigur, firește, bineînțeles, așadar, în concluzie, în realitate), acestea se pun între virgule sau linii de pauză (–…–).
Mașina este, firește, frumoasă.
Atunci când propoziția are mai multe nume predicative, acestea pot fi despărțite prin virgulă sau prin conjuncții coordonatoare:
Mașina este mare, frumoasă, scumpă.
Mașina este frumoasă și scumpă.
Mașina este frumoasă, dar scumpă.