Despărțirea cuvintelor în silabe

Despărțirea cuvintelor în silabe sau silabația înseamnă împărțirea corpurilor fonetice ale cuvintelor în silabele lor constitutive.

Chiar dacă operațiunea de despărțire în silabe este în anumite cazuri complexă, de cele mai multe ori este intuitivă și o folosim în vorbire fără dificultate, spre exemplu atunci când vrem să accentuăm ceva printr-o vorbire răspicată (A fost in-cre-di-bil!).

Regulile de despărțire în silabe a cuvintelor se referă cu deosebire la cele scrise și prezintă și o utilitate practică în despărțirea cuvintelor la capăt de rând.

Despărțirea cuvintelor în silabe se face în funcție de reguli bazate pe structura fonetică (după pronunțare) și pe reguli bazate pe structura morfologică a cuvintelor.

Cea mai importantă regulă de despărțire a cuvintelor in silabe

Principiul în baza căruia se despart cuvintele în silabe rezultă din chiar definiția silabei și anume: o silabă cuprinde obligatoriu o singură vocală. Din acest principu izvorăște și cea mai importantă regulă (numită și regula hiatului): două vocale nu pot face parte din aceeași silabă. Prin urmare, în situația unor vocale alăturate, despărțirea se face între ele. (a–er, li-ce–e)

Reguli de despărțire în silabe bazate pe pronunțare

O consoană între vocale

O consoană aflată între două vocale formează silabă cu vocala a doua. (V-CV) – a-pă, ca-să, va-le

Regula rămâne valabilă și în cazul grupurilor de litere ch, gh urmate de i sau e, deoarece grupurile menționate notează un singur sunet. (ve-ghe, ze-ghe, pe-re-che, în-ve-chi)

Se păstrează regula și atunci când înaintea consoanei se află o semivocală. Semivocala este elementul unui diftong descendent sau triftong. (VS-CV…) – au-gust, câi-ne, tai-că; lu-poai-că

Regula se poate folosi și în cuvintele cu grafii străine, atunci când două sau trei litere notează un singur sunet (o singură consoană): ha-cker, ro-cker ({ck} = [k]), a-zer-bai-djan ({dj} = [ǧ]), ke-tchup ({tch} = [č]).

Două consoane între vocale

Două consoane aflate între vocale formează silabe astfel: prima consoană cu prima vocală, a doua consoană cu a două vocală. (VC-CV) – ar–tă bas–me, as–ta

Regula rămâne valabilă și în cazul în care vocalele sunt însoțite de semivocale (formează diftongi).
dor–mea, cear–tă

Excepții
Atunci când, în grupul de consoane din regula anterioară, prima este oclusivă (p, b, t, d, c, g) sau fricativă (f, v, h), iar a doua este lichidă (l, r), grupul de consoane formează o silabă cu a doua vocală (V-CCV) – co-dru, ti-gru, a-cru, a-fri-can, co-vrig

Grupurile de litere care notează un sunet (sh, th, ts, tz), prezente în neologisme, formează silabă cu vocala a doua. (V-CCV) – ca-thar-sis, jiu-ji-tsu

Trei consoane între vocale

Trei consoane aflate între vocale se despart astfel: prima consoană formează silabă cu prima vocală, iar celelalte două cu următoarea vocală (VC-CCV) – am–plu, pen–tru, cin–ste, din–tre, nos–tru

Aceiași regulă se aplică și atunci când înaintea primei consoane se află o semivocală, parte a unui diftong. (mais–tru)

Excepții
Atunci când cele trei consoane, aflate între vocale, sunt lpt, mpt, mpț, nct, ncț, ncs, ncș, ndv, rct, rtf, stm, primele două, împreună cu vocala formează o silabă, iar a treia consoană formează cu a doua vocală altă sialbă (VCC-CV) – sculp–tor, arc–tic, jert–fă

Trei consoane între vocale există și în cazul cuvintelor împrumutate din alte limbi. În această situație consoanele nu se despart (vezi explicația mai sus) – ke-tchup

Mai mult de trei consoane între vocale

Atunci când între două vocale se află mai mult de trei consoane, de regulă, despărțirea în silabe se face între prima și a doua consoană (VC-CCCV) – de-mon–stra-tiv, con–stric-tiv

În neologismele care conțin grupuri de consoane nespecifice limbii române, despărțirea în silabe se face între a doua și a treia consoană (VCC-CCV). – abs–tract, tung–sten, gang–ster

Semivocalele

Așa cum indică și definiția silabei, centrul silabei este vocala. Prin urmare, semivocalele nu pot fi centrul silabei și se comportă precum consoanele. Împreună cu vocala învecinată formează un diftong, iar împreună cu încă o semivocală, un triftong. Atunci când o semivocală apare între un segment consonantic și o vocală, regulile de mai sus rămân valabile. (ol-tean, co-drean)

Când între două vocale există o semivocală, despărțirea se face înaintea semivocalei (înaintea diftongului sau triftongului). (V-SV) – ro-uă, le-oai-că

i silabic vs. i nesilabic

Atunci când i se află în poziție finală și este șoptit, are valoare nesilabică. El poate fi întâlnit în cuvinte monosilabice (moși, pomi, ochi), în cuvinte polisilabice (or-to-docși, zdra-veni) sau în cuvinte în care însoțește c, g, ch, gh (voci, rugi, unchi, unghi).

Atunci când i este accentuat, are valoare silabică și poate fi centrul silabei, ca în ochi – [oḱ] (substantiv) și o-chi – [oḱi] (verb) sau fugi – [fuǧ] (imperativ) și fu-gi – [fuǧi] (perfect simplu). Poate fi întâlnit și în neologisme: ta-xi, ka-ki, Ha-i-ti.

Reguli de despărțire în silabe bazate pe morfologie

Regulile de despărțire în silabe pe baza structurii morfologice se aplică cuvintelor compuse. În cazul acestor cuvinte, regulile enunțate anterior sunt neglijate, iar despărțirea în silabe ține cont de elementele componente.

• cuvinte compuse de tipul: alt-ce-va, ast-fel; feld-mareșal; fi-ind-că; hand-bal
• cuvinte compuse cu elementul port-, urmat de o rădăcină care începe cu o consoană: port-ba-gaj, port-ți-ga-ret
• cuvinte derivate cu prefixele post-, trans-, urmate de o rădăcină care începe cu o consoană: post-na-tal; trans-bor-da
• cuvinte derivate cu sufixele -lâc, -nic, -șor, adăugate la o bază cu două consoane la final: sa-vant-lâc; pust-nic; târg-șor

Excepție
Există și o serie de cuvinte compuse care se despart numai după pronunție, nu după structura morfologică.

• cuvinte compuse care conțin secvențe care nu sunt silabe (în-tra-ju-to-ra-re) sau la care scrierea diferă de pronunție (ne-vral-gi-e, a-pen-di-cec-to-mi-e)
• cuvinte cu structură neclară (ab-stract, su-biect, o-biect)
• cuvinte cu prefixe formate dintr-o consoană (spul-be-ra, ra-li-a)

Cuvinte despărțite atât după pronunțare, cât și după morfologie

Cuvinte compuse în care o parte componentă există independent și are sensul celui compus.
al-tun-de-va / alt-un-de-va, des-pre/de-spre, por-ta-vi-on/port-a-vi-on

Cuvinte derivate cu prefixe care conțin o vocală
a-nor-ga-nic/an-or-ga-nic; i-ne-gal/in-e-gal; su-bli-ni-a/sub-li-ni-a; su-bor-do-na/sub-or-do-na