Sistemul semivocalic

Sistemul semivocalic al limbii române este format din 4 semivocale – unități fonologice:
ḙ, o̯, i̯ notat și j, notat și w. Acestea sunt distinse prin trăsături distinctive precum apertura, localizarea și labializarea și sunt identificate prin intermediul operației fonologice de segmentare. Semivocalele constituie o subcategorie a fonemelor, având proprietăți unice care le diferențiază atât de vocale, cât și de consoane.

Semivocalele și rolul lor în sistemul fonologic

Semivocalele se articulează într-un mod asemănător cu vocalele cu care sunt în corespondență, dar se diferențiază prin trăsăturile lor funcționale:

Absența accentului silabic: Semivocalele nu pot îndeplini rolul de nucleu silabic, acest rol fiind rezervat vocalelor.

Poziția în structuri suprasegmentale: Semivocalele sunt prezente într-o vecinătate imediată a vocalelor, formând împreună structuri suprasegmentale precum diftongi și triftongi. Spre exemplu, în cuvintele aur și eu, semivocalele și se combină cu vocale pentru a forma diftongi.

Trăsături distinctive și sistematizarea semivocalelor

Fonologia ia în considerare doar acele trăsături articulatorii care sunt relevante pentru opozițiile dintre semivocale (care contribuie la diferențierea acestora). Astfel, prin apertura (gradul de deschidere a gurii), localizare (poziția limbii în cavitatea bucală) și labializare (rotunjirea buzelor), sistemul semivocalic poate fi descris (cu o notație binară +/-) astfel:

Trăsăturile distinctive ale semivocalelorSemivocaleTrăsături distinctivedeschis / nondeschisînchis / nonînchisanterior / nonateriorcentral / noncentrallabial / nonlabial++++++

Aceste trăsături nu doar că determină identitatea fonologică a semivocalelor, dar le și integrează într-un sistem unitar, care reflectă opozițiile și complementaritatea lor cu vocalele din sistemul fonologic al limbii române.

Relația semivocalelor cu fonemele

Semivocalele sunt considerate parte a sistemului fonologic al limbii, dar nu sunt foneme independente. Ele sunt considerate alofone funcționale ale unor vocale în anumite contexte.

În iar și ai, apare ca variantă semivocalică a vocalei i.
În aur și ou, se comportă similar cu vocala u, dar își pierde rolul de nucleu silabic.

Această relație funcțională dintre semivocale și vocale evidențiază o legătură profundă între aceste unități fonologice, contribuind la organizarea și predictibilitatea sistemului fonetic al limbii române. Semivocalele, prin faptul că sunt dependente de vocale pentru a forma structuri silabice (diftongi, triftongi), se integrează în sistemul fonologic al limbii, dar fără a constitui foneme autonome.