Silaba

Silaba reprezintă segmentul fonologic superior fonemului, format dintr-o grupare de foneme și reprezintă cea mai mică structură fonologică. În fapt, silaba este o secvență fonică (sintagmă minimală în planul expresiei) ce cuprinde obligatoriu o vocală (numai una) și poate primi un accent (numai unul).

Din perspectivă fonetică, silaba a fost definită ca fiind un segment fonetic rezultat dintr-o singură pulsație de aer fonator (expirație), însă cercetările au arătat că în timpul unei expirații pot fi emise mai multe silabe.

Sunete, silabe, cuvinte

După numărul de silabe, cuvintele limbii române se împart în monosilabice – o singură silabă, bisilabice – două silabe sau polisilabice – mai multe silabe.

cuvinte monosilabice: om, rac, sar, clar
cuvinte bisilabice: a-er, a-pă, ca-să, cla-să
cuvinte plurisilabice: pro-fe-sor, mar-gi-ne; gra-ma-ti-că; cu-ră-țe-ni-e

Sunetele care formează o silabă pot fi în același cuvânt sau în cuvinte diferite, la începutul sau la sfârșitul cuvintelor. Mai jos, o trecere în revistă a situațiilor în care se pot afla silabele în cuvinte.

1 suneta-er, a-pă, a-vi-on, e-li-cop-ter, po-e-zi-e
2 – 6 sunete alăturate în cuvântma, car-te, e-chi-dis-tant, splen-did, vârst-nic, con-strâns
2 – 6 sunete pot forma un cuvântca, măr, parc, sfert, strâmt
două cuvinte întregisă-mi (iau), nu-i (dau)
cuvânt întreg + începutul altui cuvântmi-a-duci
sfârșit de cuvânt + cuvânt întregce-rân-du-mi
sfârșitul de cuvânt + începutul altui cuvântfloa-re-al-bas-tră

Structura silabei

Silaba este formată dintr-un segment vocalic (obligatoriu) și un segment consonantic (atunci când este prezent), care poate urma, preceda sau încadra segmentul vocalic. Segmentele vocalice și consonantice pot fi de două feluri: simple sau complexe.

Segmentul vocalic simplu

Segmentul vocalic simplu este întâlnit în silabele care au ca nucleu o singură vocală.

Atunci când segmentul vocalic constituie singur silaba, avem de a face cu o silabă deschisă la ambele capete (V-VC sau V-CV): a-er, e-ră, o-ră, a-ră

Dacă segmentul vocalic este încadrat de un segment consonantic, silaba este închisă (CVC): fac, sol, cum, vin

În cazurile în care segmentul consonantic se află înainte sau după segmentul vocalic, silaba este închisă sau deschisă la un capăt (CV- sau VC-): ca, de, es-te, us-cat

În situațiile în care se întâlnesc două silabe deschise sau două capete deschise de silabă, într-un cuvânt sau între două cuvinte succesive, apare hiatul.

Segmentul vocalic complex

Segmentul vocalic complex este format dintr-o vocală ca nucleu silabic precedată, urmată sau încadrată de semivocală. Aceste segmente vocalice complexe sunt cunoscute în fonetică sub denumirea de diftongi și triftongi.

Segment consonantic simplu

Segmentul consonantic simplu este constituit dintr-o consoană și poate fi prevocalic (înaintea vocalei) sau postvocalic (după vocală).

Prevocalic (CV): în poziția C- poate sta orice consoană: pas, toc, măr, soc;

Postvocalic (VC): în poziția -C poate sta orice consoană: cap, mat, rit, sub.

Segment consonantic complex

Segmentul consonantic complex este constituit din minimum două consoane și poate fi prevocalic (înaintea vocalei) sau postvocalic (după vocală).

Prevocalic: în poziția CC- pot apărea doar următoarele grupuri de consoane: br, bl, kl, kn, kr, kt, kv, dr, fl, fr, gl, gn, gr, gv, hl, žb, žg’, žm, žn, žv, ml, mr, pl, pn, pr, ps, sb, sk, sk’, sč, sf, sg, sl, sm, sn, sp, st, sv, šk, šk’, šč, šf, šl, šm, šn, šp, št, šv, tr, vl, vr, sb, zg, zg’, zm, zn, zv: brad, bloc, drag, grav

Prevocalic: în poziția CCC- pot sta doar următoarele grupuri de consoane: spr, skr, str, štr, sfr, zdr, zgr: sprint, strat, zgri-bu-lit

Postvocalic: în poziția -CC pot apărea doar următoarele grupuri de consoane: bd, bz, ks, kt, ft, gd, gn, žd, lb, lč, lk, ld, lf, lğ, lg, lm, lp, ls, lš, lt, lț, lv, lz, mb, mf, mn, mp, mt, mț, nz, nk’, nk, nč, nd, nf, ng, nğ, nž, ns, nš, nt, nț, nz, pč, ps, pt, rb, rč, rk, rd, rf, rg, rğ, rh, rl, rm, rn, rs, rš, rt, rț, rv, rz, sm, st, šk, tm, šd, zn: , știft, larg, ritm

Postvocalic: în poziția -CCC pot sta doar următoarele grupuri de consoane: kst, mpt, mks, nkt, stm: prompt, punct, astm

Din combinațiile segmentelor prezentate anterior apar silabele limbii române. Situațiile în care silabele sunt formate doar din segmente vocalice sunt rare și sunt formate dintr-o vocală (a-pă), un diftong (ia) sau un triftong (iau).

În limba română, cele mai multe silabe sunt formate prin asocierea segmentelor vocalice cu segmentele consonantice, de tipul celor prezentate mai jos:

CV ‒ și, ca, ma-să

VC ‒ an, el, ar-mă

CVC ‒ bar, lat, car-te

CCV ‒ cre-tă, pla-gă, cra-mă

VCC ‒ arc, alb, unt

CCVC ‒ drag, praf, trac

CVCC ‒ larg, parc, merg

CCVCC ‒ drept, scald, stâng

CCCV ‒ stra-dă, stri-gă

VCCC ‒ astm, istm

CCCVC ‒ sclav, scrum, strig, splen-did

CVCCC ‒ punct, carst, vârst-nic

CCCVCC ‒ strâns, strâmt, strung

CCVCCC ‒ sconcs

După cum se observă din posibilitățile combinatorii enumerate mai sus, în limba română numărul maxim de sunete într-o silabă este șase, din care cinci sunt consoane, iar maximum trei dintre ele așezate de-o parte a vocalei. Dintre cele trei consoane cel puțin una este fricativă sau lichidă.

Accentul în silabă

În limba română, accentul este mobil, adică poate să cadă pe orice silabă dintr-un cuvânt. Pentru detalii, vezi accentul.

Despărțirea în silabe

Limita dintre silabe sau tăietura silabică este stabilită pe baza unor reguli de despărțire a cuvintelor în silabe. Pentru detalii, vezi despărțirea cuvintelor în silabe.

Despărțirea cuvintelor la capăt de rând

Despărțirea în silabe este importantă și din punct de vedere practic, deoarece intervine în scris la despărțirea cuvintelor la capăt de rând. Regula generală și obligatorie a despărțirii cuvintelor la capăt de rând constă în interdicția de a lăsa la sfârșitul sau la începutul unui rând o secvență care nu este silabă. Singurele excepții de la această regulă sunt cazurile în care cuvintele sunt scrise cu cratimă (dintr-o, dintr-un etc.). Dar și aici recomandarea este de a se evita, pe cât posibil, despărțirea cuvintelor.