Fonologia este o subramură a foneticii, dedicată studierii laturii funcționale a sunetelor. Ea are rolul de a identifica sistemul de foneme al unei limbi și de a analiza variantele acestora. Spre deosebire de fonetică, care examinează sunetele din perspectivă fizică și fiziologică, fonologia abordează funcția lingvistică a sunetelor și relația lor cu semnificația. Mai multe detalii la de la fonetică la fonologie.
Cuprins
Diferența între fonetică și fonologie
O distincție importantă între cele două discipline este unitatea de analiză:
În fonetică, unitatea minimă este sunetul. În fonologie, unitatea minimă este fonemul, considerat o entitate funcțională ce diferențiază semnele lingvistice. Pentru mai multe detalii, vezi fonetica și fonologia.
Obiectivele fonologiei
Fonologia își propune să:
- Inventarieze fonemele unei limbi și să le grupeze în categorii relevante.
- Analizeze relațiile dintre foneme și regulile de combinație între acestea.
- Descrie sistemul fonologic al limbii române, incluzând unitățile segmentale (foneme) și suprasegmentale (accent, intonație).
Sistemul fonologic al limbii române
Fonologia limbii române este structurată pe două niveluri principale:
Unități segmentale (Foneme)
- Vocale: 7 (a, ă, â/î, e, i, o, u)
- Semivocale: 4 (i, e, u, o)
- Consoane: 22 (de exemplu, b, p, t, d, ș, ț).
Unități suprasegmentale
- Accentul: evidențiază silaba principală dintr-un cuvânt.
- Intonația: definește variațiile tonale dintr-o propoziție.
Prin analizarea relațiilor dintre sunete și semnele lingvistice, fonologia oferă o înțelegere mai profundă a structurii unei limbi. În cazul limbii române, studiul sistemului fonologic evidențiază particularitățile sale sonore, esențiale pentru învățarea și utilizarea corectă a limbii.