Alofonele (sau variante poziționale) sunt sunete cu existență concretă, articulate diferit, care nu contractează un raport de comutare și care reprezintă variantele (realizările diferite) aceluiași fonem. Schimbările în realizarea acestor sunete nu produc schimbări de sens, ci doar modificări acustice, ce pot depinde de contextul fonetic sau geografic.
Alofonele sunt un concept esențial în fonologie, iar înțelegerea lor ajută la clarificarea relațiilor între sunetele unei limbi.
Alofonele, variante ale unui fonem
În fonologie, un fonem este unitatea fonologică de bază, o unitate abstractă care poate produce diferențe de sens într-o limbă. De exemplu, în limba română, /p/ și /b/ sunt două foneme distincte, întrucât schimbarea unuia cu celălalt într-un cuvânt poate schimba sensul (exemplu pat și bat. Pe de altă parte, alofonele sunt variantele concrete ale unui fonem, care nu schimbă sensul cuvântului, dar sunt pronunțate diferit în funcție de contextul fonetic în care apar.
Conform definiției de mai sus, se poate spune că în nicio situație două sau mai multe sunete alofone, înlocuite între ele în același cuvânt, nu vor schimba sensul cuvântului respectiv. Aceste sunete sunt percepute ca aceleași de către vorbitorii limbii, chiar dacă au o realizare fonetică diferită.
Poate cel mai la îndemână exemplu de alofone în limba română sunt sunetele r, pronunțat normal, și r, pronunțat graseiat (întâlnit la persoanele “rârâite”). În orice context am pune cele două sunete articulate diferite, deci distincte din punct de vedere acustic, ele nu vor forma cuvinte diferite. Bunăoară, rață va avea același înțeles indiferent de r-ul pronunțat normal sau graseiat, la fel și roată, cretă, rapid, acru, crin etc. Prin urmare, despre cele două sunete r putem spune că reprezintă variantele aceluiași fonem, adică alofone.
Trebuie menționat că alofonele, ca și fonemele, sunt relaționate de o anumită limbă. Aceasta înseamnă că sunetele considerate alofone într-o limbă pot fi foneme distincte în altă limbă. Spre exemplu, în limba română, într-un cuvânt precum incredibil, indiferent de cum vom pronunța primul i, mai scurt sau mai lung (ca atunci când exprimăm uimire), sensul cuvântului va fi același. În acest caz, cele două sunete i sunt realizări alofonice ale aceluiași fonem /i/.
În schimb, în limba engleză, există o distincție clară între i lung și i scurt, iar schimbarea unui i lung cu unul scurt poate schimba sensul cuvântului. De exemplu, cuvântul heat [hi:t], în care i este lung, devine hit [hɪt] atunci când i este scurt. În acest caz, cei doi /i/ reprezintă foneme diferite, întrucât schimbarea lor produce diferență de sens.
Alofonele și comutarea fonologică
O caracteristică importantă a alofonelor este că ele nu pot comuta între ele pentru a schimba sensul unui cuvânt. De exemplu, schimbarea unui r normal cu un r graseiat într-un cuvânt românesc nu va duce la o modificare a sensului cuvântului, deși aceste sunete au o realizare fonetică diferită. Aceasta este o diferență importantă între alofone și foneme, care sunt unități distincte ce pot schimba sensul unui cuvânt atunci când sunt înlocuite între ele.