Două puncte este semnul de punctuație care anunță vorbirea directă sau o enumerare, o explicație, o concluzie și marchează o pauză mai mică decât cea indicată de punct.
Deoarece au rolul de a atrage atenția asupra a ceea ce urmează, fie o explicație, fie o continuare a comunicării, două puncte nu pot încheia fragmente de text, chiar dacă notează pauze finale.
Un aspect restrictiv legat de acest semn de punctuație este că nu poate fi repetat imediat și nici asociat cu alte semne de punctuație.
Punctuație finală
Ca punctuație finală, semnul două puncte este folosit în dialoguri și indică sfârșitul unor propoziții sau fraze independente, dar și propoziții sau fraze insuficiente sintactic, care anunță o pauză, precedate de o intonație descendentă, urmate de un enunț.
Ulterior m-a chestionat fără ocolișuri[:]
– Ești vinovat? – propoziție suficientă sintactic
Din nou liniște în sală. După care[:]
– Să fim învingători este tot ce vă cer! – propoziție insuficientă sintactic
La despărțire m-a întrebat cu emoție[:] “Când ne revedem?” – trecerea de la vorbire indirectă la vorbire directă
Două puncte sunt folosite și pentru a marca apariția unui text citat, a unui proverb sau a unui principiu:
În momentele de cumpănă, trebuie să ne găsim puterea în credință[:] “Domnul este păstorul meu; nu voi duce lipsă de nimic.” (Psalmul 23:1) – exprimarea unui text citat
Dar vorba aceea[:] Câinele moare de drum lung și prostul de grija altuia. – exprimarea unui proverb
În fața oricărei decizii importante, trebuie să ne amintim mereu un lucru esențial[:] sinceritatea față de noi înșine este cheia oricărui succes. – exprimarea unui principiu
Punctuație interioară
În punctuația interioară în propoziții sau fraze, două puncte marchează pauza, dar adaugă și intonații dependente de ce urmează a fi comunicat.
I-am spus[:] nu doresc să merg la film. – vorbire directă, cuvintele vorbitorului
S-a spus în ședință[:] trebuie să creștem vânzările cu orice preț. – vorbire directă, cuvintele nu sunt ale vorbitorului
În interiorul enunțului, după ce este exprimată prima parte se pot pune două puncte pentru a anunța că urmează o enumerare, o explicație, o precizare. În astfel de cazuri, semnul două puncte poate fi înlocuit cu liniuța de pauză.
Mi-e teamă de trei lucruri[:] de război, de boală și de pierderea speranței în fața incertitudinii. – enumerare
Refrenul cântecului mai are o semnificație[:] exprimă lupta interioară a individului cu propriile frici și incertitudini. – explicație
Avea dreptate profesoara de română[:] literatura nu doar că ne formează vocabularul, dar ne ajută să înțelegem mai bine lumea și pe noi înșine. – confirmarea unei opinii
Cuvântul compasiune înseamnă[:] simțirea unei empatii adânci față de suferința altuia.– indicarea sensului unui cuvânt
Îi dau telefon lui Andrei[:] astăzi are zi liberă. – o referire relațională
A ratat ultimul autobuz[:] va trebui să aștepte încă o oră până la următorul. – concretizarea consecințelor unui fapt
Două puncte pot fi puse și după prima parte a unui enunț juxtapus. Și în acest caz, două puncte pot fi înlocuite cu alt semn de punctuație, virgula.
Nu e de birou[:] e de petrecere. – raport adversativ
Ai trădat[:] vei plăti prețul trădării tale! – raport conclusiv