Linia de pauză sau pauza este un semn de punctuație înrudit cu virgula și marchează pauza dintre părți de propoziție, dintre propoziții sau fraze.
Linia de pauză se înrudește cu virgula prin funcția de delimitare interioară după criterii sintactice și prozodice (pauză), dar spre deosebire de ea are câteva restricții. În plus, linia de pauză marchează o pauză mai accentuată, iar uneori este folosită pentru a scoate grafic în evidență izolarea.
Am avut întotdeauna impresia [–] care, mai târziu, avea să se dovedească întemeiată [–] că vorbele lui ascund o înțelepciune profundă. – lămurește grafic raporturile din frază și izolează propoziția atributivă explicativă de altă atributiLinia de pauza poate înlocui două punctevă
În unele situații, linia de pauză împarte funcția delimitativă cu virgula și poate fi înlocuită cu parantezele.
Creșterea bursei nu s-a datorat evoluției economiei [–] precizează analiștii [–], ci speculațiilor.
Linia de pauza poate înlocui două puncte în cazurile în care marchează relația dintre termenul care anunță ceva și conținutul anunțat.
Profesoara este mulțumită într-un singur caz [–] când elevii ei sunt bine pregătiți.
Delimitări gramaticale
Deoarece se aseamănă cu virgula, funcționalitatea liniei de pauză în delimitările gramaticale este similară cu cea a virgulei.
Linia de pauză poate marca coordonarea unor părți de propoziție, dar și a unor propoziții principale juxtapuse.
Chipul ei era plăcut [–] dar nu frumos. – nume predicative, coordonare adversativă
Asta nu mai e de râs [–] e de plâns. – propoziții principale, coordonare adversativă
Și atunci mi-am zis și eu: Nene, ori [–] ori! (G. Ciprian)
Din motive mai degrabă stilistice, linia de pauză poate fi folosită în coordonarea unor părți de propoziție întocmai ca virgula, delimitând termenii juxtapuși.
Lume [–] paradă [–] entuziasm [–] oltenesc [–] banchet [–] luminație. (I. L. Caragiale)
Și în subordonare, paralelismul cu virgula se menține. Linia de pauză poate delimita părți de propoziție subordonate sau propoziții subordonate.
Ortodocșii [–] atât de axați pe înviere și-n consecință pe bucurie [–] sunt mai aproape, cred, de esența dramei îndoindu-se mereu de soarta lor. (N. Steinhardt) – un atribut izolat cu determinări
În școală, un singur lucru mă supăra mereu [-] că nu puteam să fiu la fel de bun ca Mihai. – propoziție apozitivă
Delimitare după intenția vorbitorului
La fel ca și în cazul virgulei, linia de pauză marchează o pauză, facultativă, aflată la latitudinea vorbitorului.
În prima zi am mâncat mâncare gătită, în a doua [–] fructe. – elipsa predicatului
Ce va fi mâine [–] numai Dumnezeu știe. – completivă înaintea regentei
Poate să apară și în poziții neadmise gramatical, dar, spre deosebire de virgulă, pare mai puțin nepotrivită. Și în acest caz, folosirea ei are mai degrabă o intenție expresivă.
Să mă jur [–] eu?… Nu m-am jurat? n-am plâns? (I. L. Caragiale)
Dintr-o dată vălul cade [–] și vedem. (N. Steinhardt) – intenție clară expresivă; relevă harul divin asupra ochilor noștri