Parantezele reprezintă semnul de punctuație care marchează un adaos explicativ în interiorul unei propoziții sau al unei fraze. Mai puțin dependente sintactic, parantezele au menirea de a îmbogăți înțelesul propoziției sau aindicație etcl frazei.
Parantezele sunt mai puțin dependente sintactic decât alte semne de punctuație si, de cele mai multe, ori reflectă interpretarea vorbitorului. Reprezintă mijlocul cel mai la îndemână pentru a diferenția grafic importanța unui segment dintr-o comunicare.
Parantezele cunosc mai multe exprimări grafice și sunt în ordinea importanței și a folosirii în texte: rotunde ( ), drepte [ ] sau ascuțite < >.
Funcția de delimitare
Funcția cea mai importantă a parantezelor este izolarea unui anumit conținut din enunț. În funcție de context, pot avea funcții contrastive: delimitează și izolează un adaos explicativ, dar și omiteri, punând în plan secund textul omis. Pe de altă parte, prin marcarea grafică scot in evidență anumite elemente ale textului.
Adaosul marcat între paranteze poate fi neintegrat sau integrat. Cel neintegrat reprezintă un enunț independent, care continuă o idee anterioară, sau poate fi o notă a editorului, nu a autorului.
Când am ieșit la câmp, s-a deschis o noapte înalta, o noapte a cerului și a stelelor. [(]Nopțile cu lună sunt ale pământului.[)] (G. Ibrăileanu)
Autorul se folosește de experiențele personale pentru a creiona personajul principal. [(]După cum a mărturisit ulterior, personajul cărții a fost o persoană reală.[)]
Adaosul integrat poate fi incident, apozitiv sau chiar să aibă valoare de unitate sintactică.
În clasă a fost zarvă mare [(]colegii se bucurau că au câștigat meciul[)] și nu am realizat că profesoara a intat în clasă. – adaos incident
Fiind mereu atașat de mijlocul de transport pe două roți [(]bicicleta[)], nu am avut niciodată carnet de conducere. – adaos sub formă de apoziție
Am plecat amândoi supărați [(]fără să ne luăm la revedere[)] și nu ne-am mai revăzut de atunci. – între paranteze, o propoziție circumstanțială
Conținutul dintre paranteze
Din punct de vedere semantic, conținutul delimitat de paranteze este divers și poate exprima: o extindere sau întregire a unei idei, o replică, explicație, motivație, precizare, exceptare, enumerare, indicație etc.
La ședința de azi, în prezența conducerii companiei (directorul general, managerul de proiect, contabilul șef și responsabilii de departamente), s-au discutat strategii pentru creșterea profitabilității. – enumerare
Toți angajații trebuie să participe la conferința anuală (cu excepția celor aflați în concediu medical) de la Sala Palatului. – o exceptare
Turnul Eiffel (cu o înălțime de 330 de metri) domină peisajul Parisului. – o indicație
PERSONAJ: Nu pot să cred că ai făcut asta (către public). Și acum ce ar trebui să facem? – indicație într-o piesă de teatru
Întrebuințări specifice
Parantezele sunt singurul semn de punctuație care pot marca atitudinea vorbitorului.
În raport scria că „toți angajații au fost prezenți la ședință” (sic!), deși biroul era pe jumătate gol.
Din perspectivă gramaticală
Din perspectivă gramaticală, ca punctuație interioară, parantezele se folosesc cu mai multe restricții decât virgula sau linia de pauză.
Parantezele pot marca un raport de coordonare între părți de propoziție sau propoziții.
Am discutat doar despre cum s-au desfășurat lucrurile (și nu despre vinovat). – complement indirect coordonat
Ne-am oprit doar la cum a apărut eroarea (dar putem continua cu discuția despre cine este vinovat). – coordonare adversativă
Și raportul de subordonare poate fi delimitat prin intermediul parantezelor, atât între părți de propoziție, cât și între propoziții.
I-am spus lui Mihai (adică vecinului) să nu mai dea muzica tare. – apoziție
M-a luat în brațe ca și când nu m-ar fi văzut de câțiva ani (cu toate că ne văzuserăm cu câteva zile înainte). – subordonată concesivă
Cu toate că nu pot izola vocative, interjecții, adverbe de negație sau afirmații, parantezele sunt folosite pentru a izola construcții incidente.
Toți ați luat notă mare la test (zise profesorul). – intervenția autorului după vorbirea directă
Degeaba le arăt că nu sunt (vai!) autorul piesei. (N. Steinhardt)
Interpretarea vorbitorului
Interpretarea vorbitorului face posibilă anumite delimitări cu ajutorul parantezelor, care nu ar fi fost posibile din cauza restricțiilor sintactice și prozodice.
La meteo s-a anunțat că plouă astăzi (și mâine), deci stau în casă. – complement coordonat prin și copulativ
Împarte fără reținere cuvinte de laudă (sau de încurajare), pentru că așa îi e felul. – atribut coordonat disjunctiv