Fonetica și fonologia studiază sunetele, însă din perspective diferite și se ocupă de aspecte distincte ale sunetelor din limbaj. Ambele domenii sunt interconectate și esențiale pentru înțelegerea limbajului uman. Fonetica studiază aspectele fizice ale sunetelor, în timp ce fonologia cercetează organizarea și semnificațiile acestora. Din perspectiva relației dintre ele, putem spune că fonetica este considerată o știință mai largă, iar fonologia este un subdomeniu al acesteia.
Cuprins
Fonetică vs fonologie
Pe scurt, cele două discipline pot fi caracterizate astfel:
Fonetica | Fonologia |
---|---|
Studiază sunetele vorbirii din punct de vedere fizic | Studiază sunetele limbajului din punct de vedere funcțional, în cadrul unui sistem lingvistic |
Caracter experimental, implică măsurători precise și studii acustice | Caracter teoretic, cercetează structura și regulile unei limbi |
Cum sunt produse de aparatul fonator (articulația sunetelor); Cum sunt transmise prin aer (acustica sunetelor); Cum sunt percepute de urechea umană (percepția auditivă). | Cum se organizează în sisteme pentru a diferenția semnificații; Studiază foneme, unități abstracte care pot distinge sensuri (ex: în română, „p” și „b” sunt foneme, deoarece disting cuvinte precum „par” și „bar”) |
Fonetica este despre cum sunt produse și percepute sunetele (aspect fizic). | Fonologia este despre de ce și cum funcționează sunetele într-o limbă (aspect funcțional). |
Ramurile foneticii
Fonetica ca disciplină generală de studiu a sunetelor are mai multe ramuri, fiecare din acestea se ocupă de studiul sunetelor în funcție de anumite caracteristici.
- fonetica generală (studiază sunetele vorbirii indiferent de limbă)
- fonetica descriptivă (studiază sunetele unei anumite limbi la un anumit moment)
- fonetica istorică (studiază evoluția și regulile după care evoluează sunetele sunete unei limbi)
- fonetica experimentală (studiază sunetele prin mijloace tehnice)
- fonetica sintactică (studiază dependența pronunției unui cuvânt de cuvintele învecinate);
- fonetica sintetică (studiază generarea artificială a sunetelor)
- fonetica funcțională sau fonologia (studiază sunetele unei limbi din punctul de vedere al funcției pe care acestea le au în determinarea sensului sau categoriei gramaticale a cuvintelor)
Din perspectiva actului de comunicare și a modului în care un mesaj este emis și receptat, fonetica se împarte în:
- fonetică articulatorie (studiază producerea sunetelor)
- fonetica acustică (studiază propagarea sunetelor până la receptarea de către urechea internă)
- fonetica neuroperceptivă (studiază procesele neuronale prin care sunetele sunt înțelese)
Unde se situează fonetica în studiul limbii
Fonetica este o disciplină a lingvisticii care studiază producerea, transmiterea și receptarea sunetelor limbajului articulat. Împreună cu gramatica și lexicologia formează ramurile lingvisticii ‒ știința care studiază limba și legile ei de dezvoltare.
Limba este un instrument prin care membrii unei comunități lingvistice comunică între ei. Ea este definită ca un ansamblu de mijloace fonetice, lexicale și gramaticale, organizate în sisteme. În orice enunț, precum cel de mai jos, întâlnim toate cele trei mijloace enumerate anterior.
Dom’le, filmul, o coproducție americano‒sud-coreeană din anii ’90, a fost o capodoperă!
Dacă citim cu atenție și cu glas tare textul de mai sus, vom observa că enunțul prezintă unele aspecte care țin de conținut, iar altele care țin de expresie. Cele care țin de expresie se împart în funcție de cum sunt percepute: auditiv – sunete, accent, intonație; vizual – litere, spații albe între cuvinte, semne ortografice, punctuație. Cele care țin de conținut sunt: propoziția, funcțiile și relațiile sintactice, clasele și categoriile morfologice, cuvintele, sensurile și semnificațiile.
După cum reiese și din distincția anterioară, fonetica are în vedere planul expresiei, primul nivel al limbii, compus din elementele primare care formează acea limbă: sunetele, accentul, intonația. La acest nivel se realizează articularea unităților distinctive minimale ale limbii, care nu au corespondente directe în planul semnificației, deși participă la formarea cuvintelor (unități cu semnificație). În fapt, sutele de mii de cuvinte ale limbii sunt formate din câteva zeci de astfel de unități minimale distincte (sunete distincte).
Ca parte componentă a limbii, fonetica este un ansamblu de sunete specifice pronunțării în limba respectivă. Prin sunet înțelegem un produs al vocii omenești, capabil să intre în anumite combinații cu alte sunete asemenea și să formeze învelișurile sonore ale cuvintelor. Cuvintele, la rândul lor, se combină între ele, conform unor reguli stricte gramaticale. Prin urmare, fonetica, lexicologia (studiul vocabularului) și gramatica sunt cele trei componente ale limbii, adică sistemul prin care oamenii comunică.
Atunci când vorbim de sunete ca obiect de studiu al foneticii, avem în vedere sunetele articulate ale vorbirii. Acestea sunt studiate din perspectiva emițătorului (modul lor de producere) și din cea a receptorului (modul lor receptare). Investigarea sunetelor articulate se face cu ajutorul aparatelor speciale de înregistrare, analiză și reproducere, precum și prin intermediul experimentelor.
Studiul foneticii ne arată, pe de o parte, că limbile vorbite nu folosesc toate sunetele produse de vocea umană. Pe de altă parte, îmbinările sunetelor și gruparea lor în sunete-tip nu sunt identice în toate limbile.
Fonologia
Fonologia se ocupă cu studiul sunetelor din perspectiva limbii și a organizării lor într-un sistem lingvistic. Fonologia analizează cum sunetele sunt grupate în unități semnificative (cum ar fi fonemele) și cum interacționează între ele în cadrul limbii. Ea nu se interesează de particularitățile fizice ale sunetelor, ci de rolul lor funcțional în limbaj. Spre deosebire de fonetică, care se ocupă de aspectele fizice ale sunetelor, fonologia se referă la aspectele abstracte și cognitive ale acestora.
Până la începutul secolului XX, fonetica a studiat sunetele din punctul de vedere al calităților lor fizice (fiziologice și acustice). După acest moment, sunetele au început să fie studiate din punctul de vedere al funcției lor lingvistice. Această abordare în studiul sunetelor i-a revenit fonologiei, denumită și fonetică funcțională, o ramură a foneticii. [vezi mai sus ramurile foneticii]
Deși există o relație de incluziune între cele două discipline, în sensul că fonologia este o subramură a foneticii, ele și-au împărțit obiectul de studiu. Foneticii i-a revenit studiul sunetelor dintr-o perspectivă fizică, adică studiul structurii sonore care are ca unitate sunetul. Fonologiei i-a revenit funcționarea sunetelor, adică o abordare fizic-relațională, care are ca unitate fonemul. [pentru mai multe detalii despre cum s-a ajuns la nevoia de fonem, vezi de la fonetică la fonologie]
Trebuie menționat că diversele limbi vorbite de comunitățile umane diferă din punct de vedere fonologic, nu fonetic. Toate limbile folosesc aceleași sunete (identice acustic), dar din punct de vedere fonologic acestea au fost grupate în foneme diferite. Spre exemplu, limba română are un număr diferit de foneme față de limba engleză. Astfel, în timp ce în limba română există 7 vocale, dintre care 4 pot fi și semivocale, și 22 de consoane, în limba engleză există 12 vocale și 24 consoane.
În manualele școlare, nu se face distincție între fonetică și fonologie. Noțiunea de sunet este folosită cu sensul de fonem, iar noțiunea de fonetică cu sensul de fonologie.
Fonetica unei limbi vs fonologia unei limbi
Fonetica unei limbi se referă la studiul sunetelor efective ale acelei limbi, adică la caracteristicile fizice ale sunetelor produse și percepute în acea limbă. Acest domeniu include analiza detaliată a articulării sunetelor (cum sunt produse de aparatului vocal), a caracteristicilor lor acustice (cum se transmit prin aer), precum și a modului în care sunt percepute de către vorbitori și ascultători. În acest sens, fonetica unei limbi se ocupă de toate sunetele vorbite și variabilitatea lor (de exemplu, diferențele de pronunție dintre vorbitori sau între diverse regiuni ale unei limbi).
Fonologia unei limbi se referă la organizarea și funcționarea sunetelor în cadrul limbii respective. Fonologia analizează cum sunt structurate sunetele în unități semnificative, cum ar fi fonemele, și cum se combină aceste foneme pentru a forma cuvinte și fraze.
Fonologia se concentrează pe relațiile abstracte dintre sunete și pe regulile care guvernează utilizarea acestora într-o limbă. De exemplu, fonologia unei limbi studiază diferențele de sens care pot apărea doar din schimbarea unui singur sunet – vezi diferența dintre casă și casa.